11 Decembrie, 2019

Nulitatea deciziei de sancționare pentru lipsa motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatului din timpul cercetării disciplinare

Reclamantul A  a chemat în judecată pe pârâta SC  B. SRL, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună nulitatea absolută a Deciziei de sancţionare nr.  axw/2013 emisă de pârâtă, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea către reclamant a drepturilor salariale reţinute în baza acestei decizii de sancţionare, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii,  reclamantul a arătat că, în conformitate cu Decizia nr. axw/2013 a fost sancţionat disciplinar cu reducerea a 10% din salariu pentru o perioadă de 2 luni, reţinându-se că a plecat în concediu de odihnă înainte de aprobarea concediului, că nu s-a prezentat la serviciu la rechemarea din concediu şi că a înregistrat 14 absenţe nemotivate.

A mai aratat reclamantul că decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută, întrucât contrar prevederilor art. 252 alin. 2 lit.c din Codul muncii, decizia nu cuprinde precizări cu privire la apărările pe care le-a formulat şi nici motivele pentru care au fost înlăturate aceste apărări. Astfel, în faţa comisiei de cercetare disciplinară reclamantul a precizat că a avut o cerere de concediu de odihnă aprobată de manager (cel puţin verbal) şi că nu a primit o cerere de rechemare din concediu de odihnă.

S-a susţinut de către reclamant şi faptul că decizia este netemeinică, întrucât i s-a comunicat verbal că i-a fost aprobată cererea de concediu, neexistând nicio dovadă în sensul că i s-a comunicat cererea de rechemare din concediu de odihnă.

Reclamantul a mai învederat și faptul că cercetarea disciplinară s-a efectuat după 5 luni de la data aşa zisei abateri disciplinare, respectiv octombrie 2013, astfel că sancţiunea a fost aplicată cu încălcarea termenului de 30 zile prevăzut de art. 252 alin. 1 din Codul muncii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 61 lit. a, art. 247-252 şi 269 din Codul muncii.

S-a mentionat de către reclamant și faptul că cererea respectiva este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 270 din Codul muncii.

În probaţiune, reclamantul a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri.

Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?

Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care acesta a solicitat respingerea acţiunii reclamantului A ca neîntemeiată.

În motivarea întampinarii a arătat că apărările reclamantului sunt exprimate în nota explicativă nr. abc/30.10.2013 si au fost înlăturate, astfel cum reiese din procesul verbal nr. xyz/30.10.2013.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului de aplicare a sancţiunii disciplinare, arată că aceasta este nefondată întrucât comisia de cercetare disciplinară a fost sesizată pentru mai multe abateri disciplinare, iar Codul muncii nu prevede un termen în care trebuia efectuată cercetarea disciplinară, art. 252 stabilind un termen de 30 de zile de aplicare a sancţiunii, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

Pe fondul cauzei s-a arătat că nu sunt reale afirmaţiile reclamantului, în sensul că a avut aprobarea verbală din partea managerului şi că nu a primit cererea de rechemare din concediu de odihnă.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa civilă nr. www/25.10.2014, instanţa de judecată a constatat nulitatea deciziei de sancţionare contestate nr. axw/2013 şi a obligat pârâta la restituirea sumelor reţinute în baza acesteia, precum și plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

În fapt, s-a reţinut că în cauză reclamantul A este angajat pe postul de funcţionar administrativ la parata SC B SRL, potrivit contractului individual de muncă încheiat între părţi.

Prin decizia de sancţionare nr. axw/2013  emisă de parată, reclamantul a fost sancţionat disciplinar, aplicându-i-se sancţiunea disciplinară a reducerii salariului de baza cu 10% pe o perioada de 2 luni, motivat de faptul că a plecat în concediu de odihnă înainte de aprobarea concediului, că nu s-a prezentat la serviciu la rechemarea din concediu şi că a înregistrat 14 absenţe nemotivate.

Referitor la susţinerile în sensul că au fost încălcate dispoziţiile art. 252 din Codul muncii, respectiv că decizia de sancţionare nu cuprinde motivele pentru care apărările sale au fost înlăturate, instanţa le-a considerat întemeiate.

Instanţa a reţinut că în cuprinsul deciziei de sancţionare nu se regăsesc menţiuni referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.

Trimiterile din motivarea deciziei către procesul-verbal de cercetare disciplinară  nr. xyz/30.10.2013 sunt insuficiente, deoarece, pe de o parte, legea instituie un conţinut obligatoriu, un element de formalism al deciziei care trebuie respectat întocmai, iar pe de altă parte, faptele reţinute în procesul verbal sunt descrise în mod vag şi general.

Omisiunea pârâei nu poate fi înlocuită întrucât, fiind vorba de o nulitate absolută, pentru nerespectarea cerinţelor de formă, nu poate fi acoperită prin confirmare.

Se consideră că, prin instituirea acestor obligaţii de ordin formal în sarcina angajatorului se reflectă expresia principiului statului social şi al dreptăţii instituit prin dispoziţiile art. 1 alin. 3 din Constituţia României.

Acest principiu se oglindeşte şi în dispoziţiile art. 8 din Codul muncii, potrivit cărora relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei credinţe, iar pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă.

Nulitatea prevăzută de art. 252 din Codul muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege.

Nulitatea reprezintă acea sancţiune, de drept civil, care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Efectele nulităţii sunt guvernate de trei principii clasice de drept: principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară şi principiul anulării actului subsecvent, cu excepţiile lor veritabile şi aparente.

Instanţa a apreciat că decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare este lovită de nulitate deoarece nu înlătură apărările formulate de reclamant.

Faţă de o asemenea lipsă ce conduce la nulitatea absolută a deciziei de sancţionare pentru nerespectarea condiţiilor de formă cerute de lege cu ocazia emiterii acesteia, instanta de judecată a apreciat că nu se mai impunea cercetarea fondului cauzei sub celelalte aspecte.

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către parata SC B SRL  şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioara?

Da, sentinţa civilă nr. www/25.10.2014 a instanţei de fond a fost atacată de către pârâta SC B SRL, cu apel, dar instanţa superioară a respins apelul ca nefondat și a menţinut hotărârea respectivă, reţinându-se temeinicia şi legalitatea acesteia.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Legislaţia aplicabilă în cauză este următoarea:

Art. 252 din Codul muncii: (1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

(3) Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.

(4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.

(5) Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

Prin acţiunea formulată reclamantul A acesta a solicitat în contradictoriu cu parata SC B SRL să se dispună anularea deciziei de sancţionare nr. nr. axw/2013 prin care a fost sancţionat cu reducerea salariului de baza pe o perioada de 2 luni cu 10% .

Prin decizia nr. axw/2013  instanta de apel a constatat că reclamantul a fost sancţionat cu reducerea salariului de bază pe o perioada de 2 luni cu 10%. În cuprinsul deciziei este menţionat procesul-verbal de cercetare disciplinară nr.  xyz/30.10.2013 încheiat de comisia de cercetare.

Corect a stabilit instanţa de fond că decizia de sancţionare este nulă dacă în cuprinsul ei nu sunt cuprinse motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului sancţionat.

Din modul de redactare a art.252 alin. 2 din Codul Muncii rezultă că menţiunile cuprinse sunt obligatorii, iar lipsa lor din decizia de sancţionare duce automat la nulitatea absolută a deciziei. Modul de redactare a cuprinsului deciziei de sancţionare este imperativă, astfel că această decizie nu poate face trimitere la acte exterioare în care sunt înlăturate apărările salariatului. Legiuitorul a prevăzut sub sancţiunea nulităţii absolute ca decizia de sancţionare să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art.251 alin.3 din Codul Muncii , nu a fost efectuată cercetarea disciplinară.

Faptul că apărările salariatului ar fi fost înlăturate prin procesul-verbal de cercetare disciplinară nr.   xyz/30.10.2013   încheiat de comisia de cercetare, nu suplinește condiția legii obligatorie prevăzută de art. 252 alin. 2 din Codul Muncii şi nu înlătură sancţiunea nulităţii absolute.

Nulitatea prevăzută de art. 268 alin. 2 din Codul muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege. În cazul nulităţii exprese, legea instituie o prezumţie juris tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării, ci doar neobservarea formelor legale. Caracterul normei legale este imperativ, iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute.

Sub acest aspect, decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută, iar soluţia primei instanţe este corectă, contrar susţinerilor apelantei.

Ai nevoie de Codul Muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu