Codul fiscal interzice înstrăinarea unei clădiri, prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, până când titularul dreptului de proprietate asupra clădirii respective nu are stinse orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde este amplasată clădirea sau al celei unde îşi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea.
O critică de neconstituţionalitate pe această temă a fost respinsă, recent, de Curtea Constituţională, prin argumentele pe care le semnalăm.
Critica a fost formulată la Judecătoria Sfântu Gheorghe, într-o cauză având ca obiect o cerere pentru constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare. În motivarea sa, autorul a susţinut că, prin condiţiile impuse de textul de lege criticat, dreptul de dispoziţie asupra construcţiilor şi terenurilor este suprimat, atunci când titularul dreptului de proprietate are o creanţă fiscală neachitată faţă de bugetul local. Limitarea excesivă a prerogativelor dreptului de proprietate constă în introducerea în norma criticată a sintagmei „orice creanţe fiscale locale”, întrucât aceasta presupune interzicerea înstrăinării şi în situaţiile în care contribuabilul nu are nicio datorie faţă de bugetul local referitoare la imobilul care urmează a fi înstrăinat, ci are alte datorii, fără nicio legătură cu acesta.
Condiţia referitoare la stingerea oricăror creanţe ale titularului dreptului de proprietate al imobilului exclude posibilitatea persoanei, care are în proprietate mai multe imobile (construcţii, terenuri) şi care este îndatorată bugetului local sau altor creditori, de a înstrăina unul dintre aceste imobile în vederea satisfacerii obligaţiilor faţă de creditori, inclusiv faţă de bugetul local.
Textul în cauză, care a făcut obiectul criticii de neconstituţionalitate, îl constituie prevederile art. 254 alin. (7) din Codul fiscal, pe care l-a citat în introducere şi care continuă cu două precizări, respectiv:
● Atestarea achitării obligaţiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale.
● Actele prin care se înstrăinează clădiri cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.
Alineatul (7), discutat în cauză, a fost introdus în art.254 din Codul fiscal prin punctul 227. din Legea nr.343/2006, începând cu 01.01.2007.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a arătat că s-a mai pronunţat – fiind citată Decizia nr.1.069/2009 – asupra dispoziţiilor de lege criticate raportate la aceleaşi prevederi din Constituţie ca şi cele invocate în această cauză. Curtea constată că raţiunea care a stat la baza unei atari soluţii legislative a fost crearea unui climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale indiferent de natura şi cuantumul lor. Astfel, Curtea reţine că o asemenea măsură este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor.
Prin urmare, faptul că legiuitorul a condiţionat înstrăinarea unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor creanţelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate nu echivalează cu instituirea unei incapacităţi de a vinde sau de a dona bunul imobil în cauză, ci, din contră, o asemenea condiţionare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligaţii legale şi constituţionale a persoanelor fizice sau juridice, şi anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale. Or, în aceste condiţii, Curtea constată că instituirea unei măsuri de protecţie a bugetelor locale nu este de natură să încalce prevederile art. 44 din Constituţie, aşa cum susţine autorul criticii.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia anterioară îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 910/2011, publicată în Monitorul oficial nr. 649 din 12 septembrie a.c.
