De dată recentă, OpANAF nr. 2594/2015 modifică reglementările privind organizarea şi gestionarea cazierului fiscal, procedura de înscriere, scoatere şi rectificare a informaţiilor în/din cazierul fiscal, solicitare şi eliberare a certificatului de cazier fiscal, modelul şi conţinutul formularisticii necesare, precum şi nivelul de acces corespunzător la informaţiile din cazierul fiscal.
Astfel, la informaţiile privind cazierul fiscal au acces următoarele persoane:
- persoanele cu atribuţii în gestionarea cazierului fiscal din cadrul organelor fiscale competente au drept de înscriere şi actualizare/ scoatere a informaţiilor privind cazierul fiscal în/ din evidenţa informatică, precum şi drept de vizualizare a informaţiilor înscrise şi de întocmire şi emitere a certificatelor de cazier fiscal. Atribuţiile personalului sunt stabilite prin fişa postului;
- alţi funcţionari din cadrul ANAF şi al unităţilor subordonate au drept, conform atribuţiilor stabilite prin fişa postului, cu respectarea regulamentului de organizare şi funcţionare, de vizualizare a informaţiilor privind cazierul fiscal, direct sau prin intermediul altor aplicaţii informatice, acordat de către Direcţia generală de tehnologia informaţiei.
Actul normativ mai prevede și că în cazierul fiscal al persoanei juridice se înscriu şi faptele stabilite în sarcina subunităţilor sale fără personalitate juridică, cum ar fi: sucursalele, punctele de lucru şi altele asemenea.
Acest act normativ aprobă modelul şi conţinutul formularelor:
- 500 „Fişa de înscriere în cazierul fiscal“, cod MFP: 14.13.43.15/1;
- 501 „Fişa de actualizare a înscrierilor în cazierul fiscal“, cod MFP: 14.13.43.15/2;
- 502 „Cerere de eliberare a certificatului de cazier fiscal“, cod MFP: 14.13.25.15/1;
- 503 „Cerere de rectificare a datelor înscrise în cazierul fiscal“, cod MFP: 14.13.25.15/2;
- 504 „Certificat de cazier fiscal“ şi anexa la certificatul de cazier fiscal, cod MFP: 14.13.21.15;
- 505 „Fişa de înscriere în cazierul fiscal a atragerii răspunderii solidare/patrimoniale cu debitorul“, cod MFP: 14.13.43.15/3;
- 506 „Fişa de înscriere în cazierul fiscal privind inactivitatea fiscală“, cod MFP: 14.13.43.15/4;
- 507 „Fişa de actualizare a înscrierilor în cazierul fiscal privind atragerea răspunderii solidare/patrimoniale cu debitorul“, cod MFP: 14.13.43.15/5;
- 508 „Fişa de actualizare a înscrierilor în cazierul fiscal privind inactivitatea fiscală“, cod MFP: 14.13.43.15/6,
În scopul actualizării datelor din cazierul fiscal, documentul justificativ este fişa de actualizare a înscrierilor în cazierul fiscal. Pentru fiecare faptă sau situaţie care se actualizează se completează câte o fişă de actualizare.
Actualizarea informaţiilor din cazierul fiscal se face prin completarea formularelor 501 „Fişa de actualizare a înscrierilor în cazierul fiscal“, 507 „Fişa de actualizare a înscrierilor în cazierul fiscal privind atragerea răspunderii solidare/patrimoniale cu debitorul“ sau 508 „Fişa de actualizare a înscrierilor în cazierul fiscal privind inactivitatea fiscală“.
Ai nevoie de Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!