Președintele, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 - 2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum si alte măsuri în domeniul fondurilor europene (PL-x 500/08.09.2020), a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Dacă OUG 130/2020 prevede că microgranturile se acordă IMM-urilor fără salariaţi, PFA, ONG-uri cu activitate economică, noua lege nr. 220/2020, prevede ca migrogranturile de 2 mii de euro să poate fi solicitate şi de profesionisti (așa cum e definit în Codul civil).
De asemenea, potrivit ordonanţei, puteau aplica la microgranduri doar cei cu activităţi dintr-o listă de coduri CAEN. În legea nouă sunt introduse noi coduri CAEN eligibile pentru microgranturi cum ar fi:
6920 Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal;
8230 Activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor;
9311 Activități ale bazelor sportive.
Întreaga listă poate fi consultată AICI
O altă noutate importantă este extinderea domeniilor pentru care se poate solicita granturi pentru capital de lucru de până la 150.000 de euro. Potrivit noii legi acestea se acordă IMM-urilor din domeniile de activitate: restaurante, hoteluri, cafenele, industria alimentară și alte activități asimilate acesteia, viticultură, distribuția de bunuri, servicii din domeniul transporturilor, agențiilor de turism, editurilor, industriilor creative, precum și al organizărilor de evenimente a căror activitate curentă a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Granturile pentru capital de lucru se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, ONG-urilor cu activitate economică din domeniile învățământ, cultură și sport cât și celor de utilitate publică din domeniul social.
Au fost adăugate în listă noi coduri CAEN 6619 eligibile pentru granturi pentru capital de lucru, printre care:
6910 Activități juridice;
6920 Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal;
6810 Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii;
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate;
6831 Agenții imobiliare;
6832 Administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract.
O altă noutate importantă este că vor fi scutite de necesitatea certificatului de urgenţă companiile sau ONG-urile care desfășoară activități în domeniul târgurilor și evenimentelor de afaceri, IT, tehnologie, digital, educație financiară, strategie și management, care nu s-au calificat pentru obținerea certificatului de urgență din cauza specificului activității.
Granturile pentru investiţii se acordă IMM-urilor şi ONG-urilor cu activitate economică din domeniul cultural cât și cele de utilitate publică din domeniul social pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat.
De asemenea, noua lege a extins lista domeniilor eligibile pentru granturile pentru investiții, au fost introduse printre altele Codurile CAEN:
4617 Intermedieri în comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun;
6619 Activități auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activități de asigurări și fonduri de pensii;
6622 Activități ale agenților și broker-ilor de asigurări.
Au fost modificate şi criteriile de selecție la finanțare a proiectelor de investiții. Vor fi analizate:
a) domeniul de activitate (clasa CAEN);
b) resurse umane existente la momentul înscrierii online;
c) previzionarea economico-financiară ca urmare a implementării proiectului, la finalul celui de-al doilea exercițiu financiar complet, după implementarea investiției;
d) capacitatea economico-financiară a solicitantului în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare;
e) contribuția la îndeplinirea obiectivelor secundare.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.
