1. Instituirea posibilităţii restructurării obligaţiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2020 a fost introdusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 648 din 05 august 2019, ulterior modificată și completată prin mai multe acte normative.
  2. Obligațiile fiscale restante la 31 decembrie 2020, conform OG 6/2019, pot beneficia de restructurare, cu îndeplinirea anumitor condiții. Debitorul care doreşte să îşi restructureze obligaţiile bugetare, are obligaţia de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenţia sa până la data de 31 martie 2021, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare.
  3. După primirea notificării, organul fiscal competent verifică dacă debitorul şi-a îndeplinit obligaţiile declarative potrivit vectorului fiscal până la respectiva dată, efectuează stingerile, compensările şi orice alte operaţiuni necesare în vederea stabilirii cu certitudine a obligaţiilor bugetare ce pot forma obiect al restructurării. În cazul în care se constată că debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative, organul fiscal acordă îndrumare debitorului. Termenul pentru îndeplinirea obligaţiilor declarative este de 10 zile lucrătoare.
  4. În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data depunerii notificării, organul fiscal competent eliberează din oficiu certificatul de atestare fiscală, pe care îl comunică debitorului. Acest termen se prelungeşte în mod corespunzător în situaţia în care organul fiscal constată că debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative. Organul fiscal are obligaţia de a clarifica cu debitorul eventualele neconcordanţe cu privire la obligaţiile bugetare ce pot forma obiect al restructurării.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here