Normele tehnice privind administrarea contingentelor tarifare în România din 13.04.2016, aprobate prin Ordinul ANAF nr. 1189/2016, publicate în Monitorul Oficial nr. 312 din 22 aprilie 2016 (M.Of. nr. 312/2016).
În vigoare de la 22.04.2016
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1.
Prevederile prezentelor norme tehnice sunt aplicabile contingentelor tarifare deschise prin reglementări ale Uniunii Europene, gestionate de Comisia Europeană în conformitate cu ordinea cronologică a datelor de acceptare a declaraţiilor vamale de punere în liberă circulaţie, potrivit prevederilor art. 49-54 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii.
Art. 2.
În sensul prezentelor norme, termenii de mai jos au următoarea semnificaţie:
a) contingent tarifar – volum de mărfuri exprimat cantitativ sau valoric ce poate fi pus în liberă circulaţie cu un tratament tarifar favorabil, constând în reducerea sau exceptarea de taxe vamale;
b) cerere de acordare – solicitarea declarantului pentru a beneficia de un contingent tarifar prin intermediul unei declaraţii vamale de punere în liberă circulaţie;
c) balanţa contingentului tarifar – cantitatea sau valoarea acestuia pusă la dispoziţie, aflată în uz;
d) taxe la import şi alte taxe – taxe vamale şi alte măsuri tarifare prevăzute la import de legislaţia agricolă sau comercială ori de alte dispoziţii ale Uniunii, taxa pe valoarea adăugată şi accizele datorate la importul mărfurilor;
e) Quota – sistemul electronic pentru gestionarea contingentelor tarifare, ale cărui date publice sunt puse la dispoziţia persoanelor interesate pe site-ul internet al Comisiei;
f) COTA2 – sistem ce susţine din punct de vedere informatic administrarea contingentelor tarifare de autoritatea vamală din România;
g) RCDPS – Sistemul român de procesare automată a declaraţiei vamale la import;
h) TARIC-RO – bază de date care conţine atât măsuri tarifare şi netarifare unionale, cât şi naţionale, aplicabile la efectuarea operaţiunilor de import şi export.
CAPITOLUL II
SECŢIUNEA 1
Întocmirea şi depunerea cererii de acordare a contingentului tarifar
Art. 3.
Cererea de acordare se întocmeşte prin completarea următoarelor date în declaraţia vamală de punere în liberă circulaţie:
a) în caseta 36 – codul preferinţei tarifare, prin care se solicită beneficiul contingentului tarifar;
b) în caseta 39 – numărul de ordine al contingentului tarifar, stabilit conform reglementărilor Uniunii Europene.
Art. 4.
(1) Se constituie o garanţie care acoperă cuantumul taxelor la import şi al altor taxe pentru mărfurile puse în liberă circulaţie, în cazul în care volumul contingentului tarifar în cauză este considerat critic conform art. 53 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447.
(2) Biroul vamal solicită constituirea unei garanţii în conformitate cu prevederile titlului III cap. 2 din Codul vamal al Uniunii şi în situaţiile următoare, în care datoria vamală este susceptibilă de a lua naştere:
a) din istoricul contingentului tarifar rezultă că balanţa acestuia a fost epuizată, în anul precedent, din prima lună de la deschidere;
b) cantitatea sau valoarea solicitată prin cererea de acordare depăşeşte balanţa contingentului tarifar;
c) din analiza de risc şi constatările autorităţii vamale rezultă necesitatea efectuării unor verificări care pot conduce la stabilirea unui cuantum mai ridicat al taxelor la import şi al altor taxe pentru mărfurile puse în liberă circulaţie.
(3) Garanţia care se constituie trebuie:
a) să acopere diferenţa de cuantum al taxelor la import şi al altor taxe aplicabile în situaţia în care nu se acordă tratamentul tarifar favorabil prevăzut în cadrul contingentului tarifar, în cazurile prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b);
b) să acopere diferenţa de cuantum al taxelor la import şi al altor taxe de care mărfurile puse în liberă circulaţie sunt pasibile în urma verificărilor, în cazul prevăzut la alin. (2) lit. c).
(4) În situaţia prevăzută la alin. (1) şi (2), declarantul completează, în caseta 48 din declaraţia vamală, tipul garanţiei şi referinţa documentului prin care se constituie aceasta.
Art. 5.
Declaraţia vamală de punere în liberă circulaţie ce conţine o cerere de acordare este acceptată dacă sunt puse la dispoziţia biroului vamal competent pentru plasarea mărfurilor sub regim vamal toate documentele justificative necesare pentru acordarea contingentului tarifar.
Art. 6.
Cererea de acordare se consideră a fi depusă odată cu acceptarea la biroul vamal a declaraţiei vamale de punere în liberă circulaţie.
(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.