Ministerul Muncii a publicat un proiect de hotărâre de Guvern, pentru a reglementa modul în care va funcționa noua lege a pensiilor. Potrivit acestei legi, calculul pensiilor se va face înmulțind valoarea punctului de referință cu numărul total de puncte acumulate.

Punctul de referință este stabilit la 81 lei la intrarea în vigoare a legii, care este programată pentru septembrie 2024.

O noutate importantă adusă de această lege este eliminarea indicilor de corecție și a stagiului complet de cotizare diferit, în încercarea de a corecta inechitățile și de a consolida principiul contributivității.

Legea prevede recalcularea tuturor pensiilor, inclusiv a celor deja plătite, utilizând o formulă fără indici de corecție, începând cu 1 septembrie 2024. În cazul în care după recalculare pensia rezultată este mai mică decât nivelul actual, se va menține nivelul actual. În ianuarie 2024, valoarea punctului de pensie va fi majorată cu 13,8%, ajungând la 2.032 lei.

Indexarea pensiilor va fi legată de rata inflației, plus 50% din creșterea reală a salariului mediu brut din anul anterior. Alegerea între majorarea legată de veniturile la bugetul asigurărilor sociale sau rata inflației va fi făcută pentru a oferi o stabilitate mai mare sistemului de pensii publice, conform recomandării Comisiei Europene.

Cei care doresc să continue să lucreze după îndeplinirea stagiului de cotizare de 25 de ani vor primi puncte în plus, pentru a încuraja munca mai îndelungată:

  • 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
  • 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
  • un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.

De asemenea, legea introduce condiții noi pentru stagiul minim și complet de cotizare, care vor fi ajustate în funcție de contribuția efectivă la sistemul de pensii. Pentru femeile care au lucrat și au crescut copii, se va aplica o reducere a vârstei de pensionare în funcție de numărul de copii, iar egalizarea vârstei de pensionare între sexe este amânată până în 2035.

În plus, cei care sunt asigurați în sistemul public de pensii și îndeplinesc cerințele pentru a se pensiona au opțiunea de a rămâne în activitate, cu aprobarea angajatorului, până la vârsta de 70 de ani.

Conform noii legi, anumite meserii vor fi eliminate de la condițiile speciale de pensionare: jongleri, clovni, cascadori, dansatori, călăreți de circ și dresori de animale. Noua lege va intra în vigoare la 1 septembrie 2024.

Vezi aici Legea pensiilor

Vezi aici alte articole despre pensii

www.lege5.ro

Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here