Autoritățile au făcut precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri. Astfel au fost publicate noile modele de declarație pe propria răspundere și adeverință de la angajator, care trebuie completate începând cu ziua de duminică.
Au fost publicate două seturi de documete:
- pentru cazul în care restricțiile întră în vigoare la ora 22.00
- pentru cazul în care restricțiile întră în vigoare la ora 20.00.
Modelul declarației pe propria răspundere și al adeverinței de la angajator pentru toate localitățile, indiferent de rata de incidență (nivelul de răspândire a virusului) – valabil începând de la ora 22.00:
Model Declaratie proprie Raspundere_22
Model Adeverinta pentru angajatori_noapte_22
Modelul declarației pe propria răspundere și al adeverinței de la angajator pentru localitățile care depășesc rata de incidență de 4 ‰ (necesar a fi folosite pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică), respectiv 7,5 ‰ (necesar a fi folosite în toate zilele săptămânii) – valabil de la ora 20.00:
Model Declaratie proprie Raspundere_20
Model Adeverinta pentru angajatori_noapte_20
Potrivit documentului propus de CNSU și adoptat de Guvern, în localitățile cu o incidență mai mare de 7,5 cazuri COVID la mia de locuitori va fi interzisă circulația în afara locuinței după ora 20:00, cu două ore mai devreme față de restul localităților.
Măsura se va aplica și în localitățile în care incidența este mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
De asemenea, magazinele vor fi închise de la ora 18:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mia de locuitori, iar acolo unde incidența este mai mare de 7,5 cazuri la mie, măsura se va aplică pe tot parcursul săptămânii.
Se închid și sălile de fitness în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mie. Totodată, Guvernul a luat mai multe decizii pentru a permite circulația în noaptea de Înviere.
Noile măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus prevăzute în hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) vor fi aplicate începând de duminică, a anunţat premierul Florin Cîţu.
„Precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri. Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziţie să se pregătească, am avut o discuţie cu domnul Arafat şi am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie”, a scris premierul Florin Cîţu pe Facebook.
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.