Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care cuprinde noi măsuri de protecție socială în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, anunţă Ministerul Muncii.
Conform unui comunicat de presă, publicat astăzi, 24 aprilie, Ordonanţa de Urgenţă prevede acordarea ajutorului de deces și persoanelor decedate în perioada stării de urgență chiar dacă la data decesului nu mai erau asigurate în sistemul public de pensii, cu condiția ca, în ultima lună calendaristică anterioară stării de urgență, persoana să fi avut această calitate, indiferent de stagiul de cotizare realizat în această lună.
De asemenea, Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidență a Persoanelor sunt obligatesă transmită casei teritoriale de pensii competentă, în funcție de domiciliul persoanei decedate, copia certificatului de deces, prin poșta electronică, pentru stabilirea pensiilor de urmaș și pentru acordarea ajutorului de deces. Această obligație încetează în 30 de zile de la finalizarea stării de urgență.
Se suspendă termenele și procedurile pentru revizuirea medicală pe perioada instituirii stării de urgență, în cazul persoanelor care beneficiază de pensie de invaliditate, respectiv de pensie de urmaș. Această suspendare încetează în 30 de zile de la finalizarea stării de urgență.
Conform sursei citate, documentul mai prevede prelungirea valabilității deciziilor asupra capacității de muncă emise de medicul expert al asigurărilor sociale, precum și de comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională, precum și a documentelor doveditoare ale calității de reprezentant legal ori mandatar, a căror valabilitate încetează în perioada stării de urgență, până la expirarea perioadei de 30 zile de la data încetării stării de urgență.
Totodată, copiii urmași aflați în continuare la studii, pentru care plata pensiei de urmaș se va face fără dovada continuării studiilor într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, în perioada stării de urgență. Această dovadă se va prezenta în 30 zile de la data încetării stării de urgență.
Referitor la certificatele de concediu medical eliberate în perioada stării de urgență, pentru cazurile de accident de muncă sau boală profesională, acestea se transmit caselor teritoriale de pensii prin poștă sau prin mijloace electronice.
Pentru recuperarea indemnizațiilor reglementate de Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, în perioada stării de urgență, nu mai este necesară avizarea certificatelor de concediu medical de către casele teritoriale de pensii, pentru cazurile de accident de muncă de către direcțiile de sănătate publică și pentru cazurile de boli profesionale sau medici de medicina muncii pentru cazurile de trecere temporară în alt loc de muncă sau reducerea timpului de muncă.
De asemenea, în perioada stării de urgență despăgubirea în caz de deces, reglementată de Legea nr. 346/2002, se acordă la cererea persoanei îndreptățite în baza documentelor transmise casei teritoriale de pensii, prin poștă sau mijloace electronice, se mai arată în comunicatul de presă publicat pe site-ul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României