În Monitorul Oficial nr. 255 de ieri, 08 mai 2013, a fost publicat Ordinul ANAF nr. 393/2013 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor şi documentelor utilizate în activitatea de verificare fiscală a persoanelor fizice.
Actul normativ adoptă formularele utilizate în inspecțiile fiscale desfășurate la persoanele fizice. Ordinul nu reglementează procedura de control, ci numai fluxul documentar și instrucțiunile de completare pentru acestea.
* Ce documente sunt adoptate?
Lista documentelor adoptate cuprinde:
– Aviz de verificare fiscală;
– Ordin de serviciu;
– Notă explicativă;
– Minuta întâlnirii;
– Aviz de refacere a verificării fiscale;
– Decizie de suspendare a verificării fiscale;
– Decizie de încetare a procedurii de verificare fiscală;
– Decizie de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situației fiscale personale;
– Raportul de verificare fiscală prealabilă documentară;
– Raportul de verificare fiscală;
– Invitație;
– Proces-verbal;
– Proces-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri.
La o primă vedere, formularele din ordin par adaptate la situația concretă a unei persoane fizice ce nu cunoaște în totalitate reglementările și procedurile fiscale, și observăm câteva formulare adaptate în acest sens, cum ar fi „Minuta întâlnirii”, în care se consemnează diversele aspecte discutate pe parcursul controlului, dar și „Nota explicativă”, prin care sunt consemnate opiniile persoanelor fizice controlate.
Am observat însă un lucru foarte important și bine de analizat de către cei care vor avea de lucru cu aceste situații. Formularele sunt adaptate și pentru metodele de verificare indirectă.
* Verificarea indirectă – procedură şi metode
Procedura efectivă a verificării indirecte a fost adoptată în România prin OpANAF nr. 3389/2011, și au fost agreeate 5 metode de control indirect. Profităm de această ocazie pentru a reaminti aceste metode de verificare indirectă, astfel:
Sursa foto: Lege5.ro
1. Metoda sursei și cheltuirii fondurilor
Esența metodei constă în compararea cheltuielilor cu veniturile declarate ale unui contribuabil. Metoda se bazează pe faptul că orice cheltuială ce excede veniturilor declarate de această persoană, reprezintă un venit nedeclarat, deoarece nu ar fi avut o sursă de realizare. Desigur, din punct de vedere fiscal, baza impozabila estimată va ține cont și de eventuale venituri neimpozabile sau cheltuieli nedeductibile.
2. Metoda fluxurilor de trezorerie
Esența metodei pornește de la o analiză mercantilă a operațiilor bancare, în sensul corelării sumelor depuse în conturi de către un contribuabil, față de veniturile declarate și impozitate.
Cu această ocazie, se va analiza și volumul cheltuielilor decontate din conturile bancare ale respectivului contribuabil. Veniturile nedeclarate și considerate neimpozitate sunt stabilite prin diferența între încasările depuse în conturi, soldurile existente sau/și utilizate pentru plățile prin bancă, în comparație cu veniturile deja impozitate.
3. Metoda marjei
Principiul fundamental al metodei presupune că activitățile identice dintr-un domeniu au elemente comune, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar, dacă se realizează același tip de bunuri sau servicii.
Se compară veniturile realizate și declarate cu valorile costurilor de producție sau achiziție, stabilindu-se dacă marja de profit corespunde veniturilor declarate. Aceasta este o metodă comparativă, pornind de la prezumția nu tocmai identică, că doi operatori economici în aceleași condiții de piață, ar proceda identic.
4. Metoda produsului/serviciului și a volumului
Esența metodei constă în determinarea costului de producție sau achiziție a unei unități de produs sau a unei unități de serviciu. Prin împărțirea acestor costuril totale la costul unitar se va determina cantitatea de produse sau de servicii supuse vânzării.
Acestea se compară cu numărul de unități de bunuri sau servicii declarate la vânzare. În principiu, această metodă furnizează informații pentru sumele încasate și neevidențiate.
5. Metoda patrimoniului net
Această metodă are în vedere o majorare a patrimoniului net deținut de un contribuabil, în comparație cu patrimoniul existent la începutul perioadei verificate. Metoda presupune că veniturile obținute de un contribuabil sunt transformate în active. De asemenea, veniturile pot fi utilizate la achitarea unor datorii, iar prin modificările acestor elemente de patrimoniu, pot fi estimate veniturile impozabile nedeclarate.
Actele normative referitoare la acest subiect pot fi consultate integral pe Lege5.ro – noul serviciu online de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.
