Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a anunțat că în ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență au fost adoptate 3 hotărâri.

Prima dintre ele vizează închiderea barurilor, cluburilor și discotecilor 

A doua hotărâre prevede că masca de protecție va fi obligatorie în jurul școlilor, pe o distanță de 50 de metri, fiind redusă astfel distanța stabilită inițial, de 100 de metri.

A treia hotărâre prevede  închiderea sălilor de jocuri de noroc, cu excepția pariurilor și a loteriilor unde se eliberează bilete.

„Dacă rata de incidență ajunge la 3 vor fi luate măsuri extreme, stare de urgență. Starea de urgență se adoptă însă de către CNSU. Eu am spus că ne putem aștepta. Ieri, incidența pe București era 1,86 la mia de locuitori.” a mai spus prefectul.

De asemenea, este posibilă carantinarea sectoarelor dacă indicele crește.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here