Senatul va dezbate, la începutul acestei sesiuni parlamentare, un proiect de lege care permite românilor din străinătate să voteze la fel ca cei din țară, prin înființarea unor noi secții de votare. Între timp, până la votul final al acestei iniţiative, Guvernul a decis, pe 31 august, ca cetățenii români care au domiciliul sau reședința în altă țară să poată vota la orice secție de votare de pe lângă misiunile diplomatice, pe listele suplimentare. În plus, MAE va propune înființarea de noi secții acolo unde numărul românilor este semnificativ. 

Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru asigurarea exercitării dreptului de vot în afara teritoriului României prevede, la rândul său, atât înființarea de noi secții de votare în străinătate, cât și instituirea de liste electorale permanente în țările în care locuiesc sau muncesc români. Proiectul legislativ cuprinde 6 articole noi, unul dintre ele referindu-se la modalitatea de a vota, cu pașașportul sau cu cartea de identitate.

“Art. 3

(1) În vederea exercitării votului, cetățenii români cu domiciliul în străinătate se legitimează cu pașaportul emis de statul român, care atestă această calitate.

(2) Ceilalți cetățeni români se legitimează cu cartea de identitate și, după caz, cu documentul corespunzător, emis de autoritatea competentă din statul resortisant, care atestă rezidența cetățeanului român pe teritoriul acestuia.” 

MAE și MAI trebuie să reactualizeze listele electorale din țară, pe baza informațiilor privind numărul cetățenilor români din străinătate, pentru a evita situațiile în care aceștia ar putea să apară pe ambele liste.

Proiectul, depus în dezbatere publică pe 30 august la Senat, în prima cameră, a mai fost propus în actuala legislatură, dar nu a apucat să facă obiectul dezbaterilor, deoarece a fost respins de Comisia specială pentru legislația electorală, deși avea avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Argumentele pentru reintroducerea proiectului țin de actuala legislație, modificată pentru votul prin corespondență și votul electronic, dar care nu a avut însă succes printre românii din diaspora, care nu s-au înscris în număr mare pe listele electorale. 

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here