Guvernul a adoptatat Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006.

Documentul reglementează în concret normele de conduită pentru conducătorii de trotinete electrice, similar conducătorilor de biciclete, precum și a condițiilor tehnice pentru trotinetele electrice similar celor prevăzute pentru biciclete.

Amintim că regimului juridic aplicabil circulației trotinetelor electrice pe drumurile publice a fost modificat anul trecut prin prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2020

Astfel, conducătorii de trotinete electrice vor fi obligaţi să circule numai pe pista pentru bicicletă atunci când aceasta există, fiind interzisă circulația acestora pe trotuar.

De asemenea, trotinetele trebuie conduse numai pe un singur rând atunci când circulă pe drumurile publice, iar conducătorii de trotinete electrice au obligația de a avea asupra lor actul de identitate.

Alte noutăţi:

  • este interzisă circulația cu trotineta sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive sau de a circula cu trotinetele electrice atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă.
  •  este interzisă circulația cu trotineta electrică fără a menține contactul cu solul sau de a circula cu aceasta atunci când nu sunt respectate condițiile tehnice minime pe care trebuie să le îndeplinească.

Spre deosebire de regulile stabilite pentru conducătorii de biciclete, în cazul trotinetelor electrice, schimbarea direcției de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea.

În ceea ce privește condițiile tehnice pentru trotinetele electrice, acestea trebuie să fie dotate cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție, respectiv cu un dispozitiv de frânare eficace și să fie dotate cu sistem de avertizare sonoră, echipate, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, cu lumini și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant. De asemenea, trotinetele electrice trebuie să fie echipate cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.

Totodată, prin această hotărâre de Guvern se introduc plăcuțele cu numărul de înmatriculare cu litere și cifre de culoare verde pentru autovehiculele care utilizează combustibili alternativi și se reglementează unele proceduri administrative în domeniul circulației rutiere (spre exemplu: procedura privind implementarea punctelor-amendă, procedura de urmat în situația în care conducătorul de vehicul nu are asupra sa certificatul de înmatriculare/ înregistrare sau permisul de conducere, circuitul proceselor-verbale prin care s-au aplicat numai sancțiuni contravenționale principale etc.)

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here