17 Iulie, 2018

Noi reguli privind activitatea zilierilor, aplicabile de vineri

Actul normativ analizat astăzi, respectiv Legea nr. 86/2018, aduce câteva modificări Legii nr. 52/2011 privind activitatea desfășurată de zilieri – modificări ce vor intra în vigoare vineri, 13 apilie 2018. Ca și noțiune, zilierul este persoana fizică ce are capacitate de muncă şi care desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar, contra unei remuneraţii.

Durata activităţii ocazionale prestată de zilier este de minimum o zi, corespunzător cu 8 ore de muncă, iar durata zilnică nu poate depăși 12 ore. Zilierul minor care are capacitatea de muncă va putea lucra 6 ore pe zi, dar nu mai mult de 30 de ore pe săptămână.

Notă: Zilierul minor nu va efectua activitate în timpul nopţii.

Ca și regulă generală, niciun zilier NU poate presta activităţi pentru acelaşi beneficiar pe o perioadă mai lungă de  90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic.

Legea nr. 86/2018 aduce ca noutate faptul că de la această regulă există și excepții, respectiv pentru zilierii care prestează activități în următoarele domenii:

  • creșterea animalelor în sistem extensiv prin pășunatul sezonier al ovinelor, bovinelor, cabalinelor;
  • activități sezoniere în cadrul grădinilor botanice din subordinea universităților acreditate;
  • activități sezoniere în domeniul viticol.

În toate aceste situații menționate în mod expres de lege, perioada nu poate depăși 180 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic.

Reamintim aspectul foarte important că beneficiarul activităților sezoniere nu poate utiliza zilieri pentru desfăşurarea unor activităţi în beneficiul unui terţ.

Munca necalificată cu caracter ocazional se poate presta doar în anumite domenii de activitate prevăzute de art. 13 din Legea nr. 52/2011, după cum urmează:

  • agricultură, vânătoare şi servicii anexe;
  • silvicultură, cu excepţia exploatări forestiere;
  • pescuit şi acvacultură;
  • colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase;
  • recuperarea materialelor;
  • comerţ cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii;
  • activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor;
  • publicitate;
  • activităţi de interpretare artistică – spectacole, activităţi-suport pentru interpretarea artistică – spectacole şi activităţi de gestionare a sălilor de spectacole;
  • activităţi de cercetare-dezvoltare în biotehnologie, activităţi de cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie;
  • activităţi de cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste;
  • activităţi de întreţinere peisagistică – plantarea, îngrijirea şi întreţinerea de parcuri şi grădini, cu excepţia facilităţii de locuit particulare;
  • creşterea materialului săditor – creşterea plantelor ornamentale, inclusiv gazon pentru transplantare, operaţiuni de îngrijire/curăţare a pomilor, activităţi ale pepinierelor, cu excepţia celor pentru arbori de pădure;
  • activităţi ale grădinilor zoologice, botanice şi ale rezervaţiilor naturale;
  • creşterea şi reproducţia animalelor semidomesticite şi a altor animale;
  • hoteluri şi alte facilităţi de cazare; facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată – tabere de copii;
  • facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată – cabane;
  • activităţi ale bazelor sportive;
  • activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente.

Legea nr. 86/2018 introduce câteva domenii de activitate în care poate fi folosită munca zilierilor, astfel:

  • restaurante – clasa 5610;
  • alte activități de alimentație – clasa 5629;
  • baruri și alte activități de servire a băuturilor – clasa 5630.

Actul normativ introduce și un capitol distinct destinat intermedierii între cererea și oferta de muncă zilieră, respectiv modului în care se face punerea în legătură a beneficiarilor cu zilierii. Această intermediere se realizează de către agențiile de intermediere, ce trebuie să fie acreditate.

Zilierii care ocupă un loc de muncă prin intermedierea realizată de o agenție acreditată, pot presta activități pentru același beneficiar pe o perioadă de maxim 180 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic.

Ai nevoie de Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Adrian Benţa

Adrian Benta este membru al Camerei Consultanților Fiscali (2007), auditor financiar stagiar, membru CAFR (2010). Are o experienţă de peste 13 ani în conducerea contabilităţii şi fiscalitatea societăţii comerciale şi conduce un cabinet propriu de consultanţă fiscală. Contact: adrian@bentaconsult.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu