Legea nr. 206 din 2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul oficial nr. 869 din 23.09.2020
Legea nr. 206/2020 aduce mai multe proceduri de reprezentare a persoanei fizice în fața autorităților, dar și noi proceduri privind recunoașterea semnăturii olografice când această semnătură este solicitată de autorități pe seama unei declarații.
Din punct de vedere financiar contabil două dintre modificările normative prezintă interes.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.
- Semnătură administratorului societății, a reprezentanților și împuterniciților societății, precum și a reprezentanților regilor economice sau a organizațiilor cooperatiste se poate da și în fața avocatului;
- Declarația cu beneficiarul real prevăzută de legea nr. 129/2019 privind combaterea spălării banilor poate fi semnată și în fața avocatului. Desigur, aceste documente pot fi date și în fața notarului public.
