25 Septembrie, 2017

Noi măsuri pentru combaterea violenţei în familie

Un proiect legislativ de completare a Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie prevede ca procurorii și polițiștii să aibă manuale speciale pentru investigarea și intervenția în cazurile de violență în familie, iar judecătorii să îi poată trimite pe agresori la psiholog, la dezintoxicare sau la închisoare.

De asemenea, inițiatorii proiectului legislativ, care a fost deja adoptat de Senat, consideră că persoanele cu atribuții în acest domeniu nu au întotdeauna pregătirea necesară unor cazuri delicate, așa că ar trebui să facă mai multe cursuri de perfecționare, înainte de a profesa.

Manualul de investigație și cursurile de pregătire pentru reprezentanții statului în domeniul violenței în familie nu sunt atât de necesare, crede însă Guvernul care și-a dat avizul pozitiv pentru acest proiect legislativ doar în ceea ce privește partea de decizii judecătorești:

“Elementele în cauză sunt deja reglementate în legislația în vigoare, astfel că se consideră că propunerea referitoare la elaborarea unui manual pentru investigațiile privind violența în familie nu este necesară, aceasta având un caracter superfluu.”

Modificările referitoare la ordinul de restricție aplicat agresorilor și deciziile instanțelor în privința acestora sunt motivate, în expunerea de motive, prin faptul că în acest moment, victima nu deține o protecție suficientă deoarece agresorul nu este sancționat corespunzător, dacă încalcă ordinul de restricție.

După alineatul (3) al art. 23 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alin. (4):

„(4) Prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune luarea unei măsuri de control a respectării ordinului de protecție și pentru prevenirea încălcării acestuia, precum:

a) obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de tip stabilit de instanță potrivit împrejurărirlor, la secția de poliție competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecție;

b) obligarea agresorului de a da informații organului de poliție cu privire la noua locuință, în cazul în care prin ordin s-a dispus evcuarea lui din locuința familiei.”

De asemenea, proiectul legislativ prevede ca tot instanța să poată dispune ca agresorul să se prezinte obligatoriu la testarea psihologică, pentru a primi consiliere sau tratament, sau chiar să fie trimis la dezintoxicare sau dezalcoolizare, după caz.

Inițiativa se află în dezbatere publică la Camera Deputaților, forul decizional. Până la vot, proiectul va fi analizat de comisiile de specialitate – Comisia Juridică, Comisia pentru egalitatea de șanse, Comisia pentru drepturile omului și Comisia de Muncă și Protecție Socială.

Ai nevoie de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu