18 Aprilie, 2019

Noi formulare fiscale pentru colectarea CASS

Persoanele fizice ce realizează venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor sau din alte surse pentru care există obligația impozitării, depun anual declarație de venit, cunoscută ca formularul 200, pentru venitul realizat sau formularul 220 la începerea activității sau când se estimează noi valori.

Aceste declarații de venit reprezintă sursa de date pentru ANAF, ce determină obligația persoanei fizice pentru plata contribuției individuale la asigurările de sănătate – CASS.

În acest context, contribuția individuală la sănătate este determinată de ANAF prin emiterea deciziei de impunere, iar eventualele diferențe de plată ce nu au fost achitate prin plățile anticipate trimestriale, trebuie plătite de contribuabil în termen de 60 de zile de la emiterea deciziei de impunere, conform art. 296^27 coroborat cu art. 296^31 din Codul fiscal.

OPANAF nr. 2319/2015, publicat aseară în Monitorul Oficial, reglementează formatul deciziilor de impunere, Formular 630 ”Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate” și Formular  632 „Decizie privind desfiinţarea deciziei de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate“.

Aceste decizii se emit de autoritatea fiscală și se comunică contribuabilului prin procedurile cunoscute și reglementate de art. 44 din Codul de procedură fiscală.

În esență, deciziile de impunere pentru plata CASS se vor transmite prin poștă și în cazul nerealizării comunicării către contribuabil, se poate utiliza procedura comunicării prin afișare pe site-ul ANAF.

Notă: Ordinul precizează că aceste formulare se utilizează pentru veniturile supuse contribuției la sănătate realizate de contribuabil după data de 1 ianuarie 2014.

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

Despre autor  ⁄ Adrian Benţa

Adrian Benta este membru al Camerei Consultanților Fiscali (2007), auditor financiar stagiar, membru CAFR (2010). Are o experienţă de peste 13 ani în conducerea contabilităţii şi fiscalitatea societăţii comerciale şi conduce un cabinet propriu de consultanţă fiscală. Contact: adrian@bentaconsult.ro.

Un comentariu

  • Răspunde
    alina
    octombrie 19 2015

    Domnule Adrian Benta,de cand s-a dat ordinul sa se retina automat CAS la venituri din cedare folosinta bunuri,Finanatele si Casa de Sanatate nu au fost in stare sa comunice intre ele printr-un program IT,astfel ca eu m-am vazut obligata sa demonstrez ca platesc Cas.Dupa depunerea actelor doveditoare trebuie sa mai astept o luna pina va aparea in maretul sistem CNAS ca platesc contibutia-timp in care deja am platit extra doua consultatii medicale(nici un doctor nu mi-a oferit chitanta contravaloare consultatie) -si inca nu ma pot baza pe cardul de sanatate.De la Casa de sanatate mi s-a spus sa ma duc la fiecare trei luni ,sa fac dovada platilor.DE CE nu se poate sa se faca automat din momentul achitarii acesteia la casieria Finantelor?De fiecare data voi fi descoperita o luna?(termenul de prelucrare a actelor depuse la CNAS)

Scrie un comentariu