25 Iunie, 2019

Noi formulare aprobate de ANAF: Declaraţiile 205 şi 207

Semnalăm aici formularul 205 “Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit” și formularul 207 “Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenți”.

Modelul şi conținutul formularelor au fost aprobate prin Ordinul nr. 48/2019 al Președintelui ANAF, publicat în Monitorul Oficial nr. 38 din 15 ianuarie 2019.

Formularele se utilizează pentru declararea veniturilor realizate începând cu 1 ianuarie 2018. 

Declarația 205

Depunerea declarației

- Declarația se completează și se depune de către plătitorii de venituri care au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile cu regim de reținere la sursă a impozitului, potrivit titlului IV din – Codul fiscal, pentru următoarele tipuri de venituri:

● venituri din dividende;

● venituri din dobânzi;

● venituri din lichidarea unei persoane juridice;

● venituri din pensii;

● venituri din premii;

● venituri din jocuri de noroc;

● venituri din alte surse.

- Declarația se depune și de intermediarii/societățile de administrare a investițiilor/societățile de investiții autoadministrate pentru câștigurile/pierderile din transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului financiar, definit potrivit legii, cu excepția veniturilor neimpozabile.

- În cazul în care, în cursul anului, la nivelul aceluiași plătitor, au fost efectuate plăți privind mai multe tipuri de venituri, se completează un singur formular.

Termenul de depunere a declarației

- Declarația se completează și se depune anual, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat şi ori de câte ori plătitorul de venit constată erori în declarația depusă anterior, prin declarația rectificativă.

 - Declarația rectificativă se întocmește pe tipuri de venit și va cuprinde numai pozițiile corectate, declarate eronat în declarația inițială, sau pozițiile care, în mod eronat, nu au fost cuprinse în declarația inițială.

Modul de depunere a declarației

- Declarația se completează cu ajutorul programului de asistență și se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

“Date privind natura veniturilor”

- Categoria “Venituri din jocuri de noroc”:

● se selectează în cazul veniturilor din jocuri de noroc pentru care impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă de către organizatorii sau plătitorii de venituri, impozitul fiind final.

● se cuprind și veniturile din jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker realizate începând cu data de 23 martie 2018 inclusiv, pentru care impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă de către organizatorii sau plătitorii de venituri, impozitul fiind final.

● Declarația cuprinde și impozitul pe veniturile realizate de nerezidenți la jocurile de noroc practicate în România începând cu data de 1 ianuarie 2018.

- Categoria “Venituri din alte surse” se selectează în cazul veniturilor din alte surse pentru care impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă de către plătitorii de venituri, impozitul fiind final.

“Date informative privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit, altele decât cele de la cap. V”: pentru fiecare tip de venit plătit se generează, în același formular,

“Date informative privind impozitul pe veniturile din dividende” se completează de către plătitorii de venituri din dividende, pentru fiecare persoană fizică beneficiară. Impozitul aferent dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale se cuprinde în declarația aferentă perioadei în care a avut loc aprobarea situațiilor financiare anuale. 

Declarația 207

Depunerea declarației

- Declarația se completează și se depune de către plătitorii de venituri prevăzuți la art. 224 alin. (1) din Codul fiscal, respectiv persoana desemnată din cadrul asocierii/entității transparente fiscal prevăzută la art. 224 alin. (2) din Codul fiscal, care au obligația calculării, reținerii și plății impozitului pe veniturile cu regim de reținere la sursă a impozitului conform titlului VI din Codul fiscal sau convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state.

Declarația se completează și se depune și pentru veniturile scutite de impozit potrivit titlului VI din Codul fiscal sau convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state.

- În cazul în care, în cursul anului, la nivelul aceluiași plătitor, au fost efectuate plăți privind mai multe tipuri de venituri se completează un singur formular.

Pentru fiecare tip de venit plătit se generează în același formular câte un tabel (secțiunea IV), înscriindu-se datele corespunzătoare, pe beneficiari de venit, aferente anului de raportare.

- Declarația se completează pentru următoarele categorii de venituri realizate de beneficiari de venit nerezidenți:

● venituri pentru care plătitorul de venituri are obligația calculării, reținerii și plății impozitului pe veniturile cu regim de reținere la sursă a impozitului conform titlului VI din Codul fiscal, respectiv a convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state: venituri din dividende, din dobânzi, din redevențe, din comisioane, din activități sportive și de divertisment, venituri reprezentând remunerații primite de persoane juridice străine care acționează în calitate de administrator, fondator sau membru al consiliului de administrație al unei persoane juridice române, venituri obținute de persoane fizice nerezidente din premii acordate la concursuri organizate în România, venituri din lichidarea unei persoane juridice române, realizate de persoane nerezidente, venituri realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident;

● venituri scutite de impozitul pe veniturile obținute din România, conform art. 229 din Codul fiscal sau potrivit convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state: venituri din dobânzi,  din tranzacțiile cu instrumente financiare derivate utilizate pentru realizarea operațiunilor de administrare a riscurilor asociate obligațiilor de natura datoriei publice guvernamentale, venituri obținute din tranzacționarea titlurilor de stat și a obligațiunilor emise de către unitățile administrativ-teritoriale și venituri obținute din tranzacționarea valorilor mobiliare; venituri din dividende, din premii, din redevențe, din activități de consultanță, venituri realizate ca urmare a participării în alt stat la un joc de noroc, ale cărui fonduri de câștiguri provin și din România.

Termenul de depunere a declarației

Declarația se completează și se depune anual până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat şi ori de câte ori plătitorul de venit constată erori în declarația depusă anterior, prin declarație rectificativă.

Ai nevoie de Ordinul nr. 48/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu