Reclamantul A a chemat în judecată pe pârâta S.C. B S.R.L. solicitând instanţei de judecată să anuleze Decizia nr. www/01.09.2012, aceasta fiind nelegală și netemeinică, reîncadrarea sa în același post cu plata drepturilor salariale până în momentul reîncadrării în munca şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că pârâta emițând decizia de încetare a contractului său de muncă prin concediere a interpretat greșit criteriile de concediere, eliminând din colectiv salariați cu vechime de peste 40 de ani de muncă, cu toate categoriile profesionale și care mai au până la pensie doar 4-5 ani, așa cum este cazul său.
A precizat reclamantul că susținerea pârâtei, în ceea ce îl privește, că se încadrează în condițiile pct. 3, demonstrează o greșită aplicare a acestui criteriu, deoarece acesta se referă la persoanele care mai au între 6 și 12 luni până la pensionare, ceea ce nu este cazul său.
De asemenea, reclamantul a subliniat că criteriul de la pct. 3 se referă la pensionarea definitivă, care constituie regula și nu la pensionarea anticipată, care constituie excepția.
În probaţiune, reclamantul a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri.
Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?
Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care acesta a solicitat respingerea acţiunii reclamantului A ca neîntemeiată.
Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?
Prin sentinţa civilă nr. abc/05.12.2013, instanţa de judecată a admis acţiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta S.C. B S.R.L, a anulat Decizia nr. www/01.09.2012, emisă de pârâta S.C. B S.R.L, ca netemeinică și nelegală; a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere contestate; a obligat pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data emiterii deciziei de concediere contestate și până la data reintegrării sale efective; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a rezultat că între părți au existat raporturi de muncă, reglementate pe baza contractului individual de muncă nr. zas/01.05.1991.
Prin Decizia nr. www/01.09.2012, pârâta a dispus ca, începând cu data de 01.09.2012, să înceteze contractul de muncă al reclamantului în conformitate cu art. 66 din Codul muncii (concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului-concediere colectivă).
Pentru a dispune astfel, pârâta a avut în vedere, așa după cum rezultă din preambulul deciziei contestate, dificultățile de natură financiară cu care se confruntă, diminuarea drastică a bugetului alocat și reducerea considerabilă a activității de transport.
Totodată, pentru a proceda la concedierea reclamantului, pârâta a avut în vedere criteriile de stabilire a ordinii de prioritate care au stat la baza concedierilor operate în cadrul unității pârâte.
Dintre criteriile avute în vedere pentru concedierile operate de pârâtă reclamantului i-a fost aplicat criteriul prevăzut la pct. 3 și respectiv cel prevăzut la pct. 6.
Criteriul de la pct. 3 se aplică atunci când sunt îndeplinite condițiile de pensionare, astfel: în termen de până la 6 luni de la data încetării raporturilor de muncă, respectiv, în termen de până la 12 luni de la data încetării raporturilor de muncă.
Analizând cartea de identitate a reclamantului, instanța a reținut că acesta este născut la data de 27.11.1950, astfel, la data concedierii avea vârsta de 60 ani.
În aceste conditii, instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 263/2010, pensionarea reclamantului pentru limită de vârstă va interveni abia peste 5 ani, astfel nefiind îndeplinit criteriul de concediere prevăzut la pct. 3, mai sus menționat.
Susținerea pârâtei potrivit căreia pct. 3 din criteriile de stabilire a ordinii de prioritate se referă la condițiile de pensionare în general, incluzând și pensionarea anticipată nu a putut fi primită de instanță.
Este adevarat că, în speță, reclamantul îndeplinește condițiile de pensionare anticipată, însă trebuie avut în vedere că pensionarea anticipată este o opțiune care nu poate aparține decât salariatului, aceasta cu atât mai mult cu cât acest tip de pensionare presupune ca el va beneficia de o pensie mai mică decât cea pentru limită de vârstă și decât salariul primit în calitate de salariat, până la momentul pensionării anticipate.
În acest context, angajatorul nu îi poate impune salariatului să se pensioneze anticipat și deci nu poate reține ca și criteriu de concediere a acestuia îndeplinirea condițiilor de pensionare anticipată, așa cum în mod greșit a procedat pârâta.
Pârâta a mai avut în vedere la emiterea deciziei de concediere și criteriul conform cu care concedierea trebuia să afecteze mai întâi persoanele care nu au copii în întreținere, respectiv criteriul nr. 5, situație în care se afla reclamantul.
A susținut reclamantul că, totuși, pârâta a menținut pe post angajați, ambulanțieri, care nu îndeplineau nici măcar criteriul de bază, criteriul nr. 1, respectiv îndeplinirea criteriilor de ocupare a funcțiilor, iar în ceea ce-l privește, deși îndeplinește acest criteriu esențial s-a optat pentru aplicarea unui criteriu care nu ține de pregătirea sa profesională, tocmai pentru ca s-a dorit menținerea pe post a celor care nu aveau reale competențe profesionale, în detrimentul competenței.
La dosarul cauzei s-a depus o listă cuprinzând 10 astfel de salariați care, deși nu îndeplineau criteriile de ocupare a funcțiilor, criteriul nr. 1 în stabilirea ordinii prioritare ce a stat la baza concedierii, au fost menținute pe post.
Din analiza permiselor de conducere depuse la dosar de pârâta s-a observat cu ușurință că, în ceea ce îl privește pe reclamant, acesta este deținătorul unui permis de conducere auto pentru categoriile B, C și D, putând ocupa deci din acest punct de vedere postul de ambulanțier.
Pârâta a preferat totuși să mențină pe un astfel de post persoane deținătoare ale unor permise de conducere doar pentru categoria B, cu ar fi, spre exemplu, numitul C, în detrimentul reclamantului, care era deținătorul unui permis de conducere pentru categoriile B, C și D, doar pentru că acesta nu are copii în întreținere.
Din acest punct de vedere, instanța a apreciat că prin aplicarea acestui criteriu de concediere în ceea ce îl privește pe reclamant și fără a se ține cont de pregătirea sa profesională superioară altor salariați menținuți în continuare pe post, pârâta a procedat incorect și abuziv.
În aceste condiții, reținând considerentele expuse mai sus, instanța a admis contestația, a anulat decizia nr. www/01.09.2012 emisă de pârâta S.C. B S.R.L, ca netemeinică și nelegală.
Totodată, făcând aprecierea prevederilor art. 80 alin. 1 și 2 din Codul Muncii, instanța a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere contestate, obligând pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat, de la data emiterii deciziei de concediere contestate și până la data reintegrării sale efective.
Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârâtă şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară?
Da, sentinţa civilă nr. abc/05.12.2013 a instanţei de fond a fost atacată de către pârâta SC „B” SRL, iar instanţa superioară a menţinut hotărârea respectivă, reţinându-se temeinicia şi legalitatea acesteia.
(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.
