În redactarea temei propuse am avut ca argument o recentă hotărâre a Curţii de Justiţie a UE, pe care o prezentăm în sinteză, urmată de reglementările noastre, spre comparaţie.

Prelungirea contractelor de muncă temporară

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 5 alineatul (5) din Directiva 2008/104 privind munca prin agent de muncă temporară. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între JH, pe de o parte, și KG, pe de altă parte, cu privire la cererea formulată de JH, lucrător temporar pus la dispoziția societății KG, de a i se recunoaște calitatea de salariat pe durată nedeterminată al acesteia din urmă în special ca urmare a depășirii numărului maxim de prelungiri ale contractelor de muncă temporară autorizate de reglementarea națională.

– JH, lucrător salariat angajat de un agent de muncă temporară, a fost repartizat ca lucrător temporar la întreprinderea utilizatoare KG între 3 martie 2014 și 30 noiembrie 2016, pe baza mai multor contracte de muncă temporară succesive (în total opt) și a diferitor prelungiri ale acestora (în total șaptesprezece).

– În luna februarie 2017, JH a sesizat instanța de trimitere, Tribunalul din Brescia, Italia), pentru a i se recunoaște existența unui raport de muncă pe durată nedeterminată între acesta și KG ca urmare a nelegalității recurgerii la misiuni de muncă temporară succesive și neîntrerupte între luna martie 2014 și luna noiembrie 2016. În plus, el solicită acestei instanțe să constate și să declare nelegalitatea și/sau neregularitatea și/sau nulitatea contractelor de muncă temporară în temeiul cărora a fost pus la dispoziția societății KG.

– În această privință, JH ar susține că dispozițiile naționale în materie de muncă temporară aplicabile litigiului principal, care nu prevăd nicio limitare privind misiunile de muncă temporară succesive ale lucrătorilor puși la dispoziția aceluiași utilizator, sunt contrare Directivei 2008/104. În special, pe de o parte, din considerentul (15) al acestei directive ar reieși că, în general, raporturile de muncă ar trebui să ia forma unui contract pe durată nedeterminată și, pe de altă parte, articolul 5 alineatul (5) prima teză din directiva menționată ar impune statelor membre să ia măsuri corespunzătoare în vederea prevenirii unor misiuni de muncă temporară succesive concepute pentru a eluda dispozițiile acesteia.

– În plus, JH ar susține că contractele de muncă temporară succesive pe baza cărora a fost pus la dispoziția societății KG erau de asemenea ilegale în temeiul, pe de o parte, al articolului 1344 din Codul civil, întrucât aceste contracte încalcă norme de drept atât interne, cât și ale Uniunii, și, pe de altă parte, al articolului 1421 din acest cod, contractele menționate urmând să fie lovite de nulitate pentru încălcarea interdicției de punere la dispoziție frauduloasă a lucrătorilor, în sensul articolului 28 din Decretul legislativ nr. 276/2003.

– Instanța de trimitere arată de la bun început că aplicarea Decretului legislativ nr. 276/2003 în litigiul cu care este sesizată ar trebui în principiu să o determine să respingă acțiunea formulată de JH. Astfel, prin efectul modificării sale prin Decretul‑lege nr. 34/2014, articolul 20 alineatul 4 din Decretul legislativ nr. 276/2003 nu ar mai prevedea, cum era cazul anterior, nici că punerea la dispoziție de mână de lucru pe durată determinată este autorizată doar din motive cu caracter tehnic sau legate de cerințe de producție, de organizare sau de înlocuire, chiar dacă țin de activitatea normală a utilizatorului, nici necesitatea de a indica în contract motivele respective.

– Instanța de trimitere precizează de asemenea că regimul contractului colectiv nu este aplicabil raportului de muncă dintre JH și KG, dat fiind că este vorba despre o reglementare aplicabilă numai raporturilor dintre lucrători și agențiile de muncă temporară. În orice caz, acest contract colectiv nu ar prevedea nici că contractul trebuie să precizeze motivele recurgerii la punerea la dispoziție de forță de muncă și nu ar interzice încheierea, fără întrerupere, a unui nou contract imediat după încetarea celei de a șasea prelungiri a contractului precedent.

– Instanța de trimitere apreciază că această legislație națională este contrară Directivei 2008/104, în special articolului 5 alineatul (5) din aceasta din urmă coroborat cu considerentul (15), întrucât nu permite niciun control jurisdicțional al motivelor de utilizare de muncă temporară și nu stabilește o limită pentru misiunile de muncă temporară succesive ale aceluiași lucrător în cadrul aceleiași întreprinderi utilizatoare.

– În aceste condiții, Tribunalul din Brescia a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2008/104 trebuie interpretat în sensul că se opune aplicării [Decretului legislativ nr. 276/2003], care:

(a) nu prevede limite pentru misiunile de muncă temporară succesive ale aceluiași lucrător în cadrul aceleiași întreprinderi utilizatoare;

(b) nu condiționează legalitatea recurgerii la punerea la dispoziție de forță de muncă pe durată determinată de indicarea motivelor cu caracter tehnic sau legate de cerințe de producție, de organizare sau de înlocuire ale recurgerii la punerea la dispoziție respectivă și

(c) nu prevede, drept condiție de legalitate a recurgerii la o astfel de formă a contractului de muncă, cerința ca necesitatea în materie de producție a întreprinderii utilizatoare să aibă caracter temporar?”

Răspunzând la întrebarea preliminară, Curtea declară:

Articolul 5 alineatul (5) prima teză din Directiva 2008/104 privind munca prin agent de muncă temporară trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale care nu limitează numărul de misiuni de muncă temporară succesive pe care același lucrător temporar le poate îndeplini la aceeași întreprindere utilizatoare și care nu condiționează legalitatea recurgerii la munca temporară de indicarea motivelor cu caracter tehnic sau legate de cerințe de producție, de organizare sau de înlocuire care să justifice recurgerea la munca temporară. În schimb, această dispoziție trebuie interpretată în sensul că se opune ca un stat membru să nu ia nicio măsură pentru a menține natura temporară a muncii prin agent de muncă temporară, precum și unei reglementări naționale care nu prevede nicio măsură pentru prevenirea unor misiuni de muncă temporară succesive ale aceluiași lucrător temporar la aceeași întreprindere utilizatoare în scopul eludării dispozițiilor Directivei 2008/104 în ansamblul său.

Hotărârea CJUE din 14 octombrie 2020 în cauza C‑681/18, având ca obiect o cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunalul din Brescia, Italia, în procedura JH împotriva KG

Codul muncii

Munca prin agent de muncă temporară este munca prestată de un salariat temporar care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară și care este pus la dispoziția utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia din urmă.

Salariatul temporar este persoana care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară, în vederea punerii sale la dispoziția unui utilizator pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia din urmă.

Agentul de muncă temporară este persoana juridică, autorizată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, care încheie contracte de muncă temporară cu salariați temporari, pentru a-i pune la dispoziția utilizatorului, pentru a lucra pe perioada stabilită de contractul de punere la dispoziție sub supravegherea și conducerea acestuia.

Utilizatorul este persoana fizică sau juridică pentru care și sub supravegherea și conducerea căreia muncește temporar un salariat temporar pus la dispoziție de agentul de muncă temporară.

Misiunea de muncă temporară înseamnă acea perioadă în care salariatul temporar este pus la dispoziția utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia, pentru executarea unei sarcini precise și cu caracter temporar.

Un utilizator poate apela la agenți de muncă temporară pentru executarea unei sarcini precise și cu caracter temporar. Utilizatorul nu poate beneficia, însă, de serviciile salariatului temporar, dacă urmărește să înlocuiască astfel un salariat al său al cărui contract de muncă este suspendat ca urmare a participării la grevă.

Durata:

– Misiunea de muncă temporară se stabilește pentru un termen care nu poate fi mai mare de 24 de luni.

– Durata misiunii de muncă temporară poate fi prelungită pe perioade succesive care, adăugate la durata inițială a misiunii, nu poate conduce la depășirea unei perioade de 36 de luni.

– Condițiile în care durata unei misiuni de muncă temporară poate fi prelungită sunt prevăzute în contractul de muncă temporară sau pot face obiectul unui act adițional la acest contract.

Contractul de muncă temporară. În afara prevederilor legale privind conţinutul contractului, reţinem:

– Orice clauză prin care se interzice angajarea de către utilizator a salariatului temporar după îndeplinirea misiunii este nulă.

– Contractul de muncă temporară se poate încheia și pentru mai multe misiuni, cu respectarea termenului menţionat de noi mai sus.

– Agentul de muncă temporară poate încheia cu salariatul temporar un contract de muncă pe durată nedeterminată, situație în care în perioada dintre două misiuni salariatul temporar se află la dispoziția agentului de muncă temporară.

– Pentru fiecare nouă misiune între părți se încheie un contract de muncă temporară.

– Contractul de muncă temporară încetează la terminarea misiunii pentru care a fost încheiat sau dacă utilizatorul renunță la serviciile sale înainte de încheierea misiunii, în condițiile contractului de punere la dispoziție.

Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune:

– nu poate fi inferior celui pe care îl primește salariatul utilizatorului, care prestează aceeași muncă sau una similară cu cea a salariatului temporar. În măsura în care utilizatorul nu are angajat un astfel de salariat, salariul primit de salariatul temporar va fi stabilit luându-se în considerare salariul unei persoane angajate cu contract individual de muncă și care prestează aceeași muncă sau una similară, astfel cum este stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul utilizatorului;

–  se stabilește prin negociere directă cu agentul de muncă temporară și nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe țară garantat în plată.

Contribuţii, impozite. Agentul de muncă temporară este cel care reține și virează toate contribuțiile și impozitele datorate de salariatul temporar către bugetele statului și plătește pentru acesta toate contribuțiile datorate în condițiile legii.

– În cazul în care în termen de 15 zile calendaristice de la data la care obligațiile privind plata salariului și cele privind contribuțiile și impozitele au devenit scadente și exigibile, iar agentul de muncă temporară nu le execută, ele vor fi plătite de utilizator, în baza solicitării salariatului temporar.

– Utilizatorul care a plătit sumele datorate în condiţiile de mai sus se subrogă, pentru sumele plătite, în drepturile salariatului temporar împotriva agentului de muncă temporară.

Contract de muncă temporară urmat de CIM. La încetarea misiunii salariatul temporar poate încheia cu utilizatorul un contract individual de muncă. În cazul în care utilizatorul angajează, după o misiune, un salariat temporar, durata misiunii efectuate se ia în calcul la stabilirea drepturilor salariale, precum și a celorlalte drepturi prevăzute de legislația muncii.

Concedierea salariatului temporar. Agentul de muncă temporară care concediază salariatul temporar înainte de termenul prevăzut în contractul de muncă temporară, pentru alte motive decât cele disciplinare, are obligația de a respecta reglementările legale privind încetarea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

Hotărâri judecătoreşti relativ recente

– Contract de muncă temporară şi contract de muncă pe perioadă determinată : Hotărâre nr. 5339/2018 din 29/11/2018 – Civil – plângere contravenţională, Judecătoria Târgu Mureş – civil

– Cesiunea unui contract de muncă, prin agent de muncă temporară, unui alt angajator : Hotărâre nr. 425/2018 din 20/09/2018 – Contencios administrativ şi fiscal – anulare proces verbal de contravenţie, Tribunalul Teleorman

– Reguli specifice desfășurării activității prin agent de muncă temporară: Hotărâre nr. 2647/2015 din 28/09/2015 – Contencios administrativ şi fiscal – anulare act administrativ, Curtea de Apel oradea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

– Activitatea de curăţenie, prin contract de muncă prin agent de muncă temporarară : Hotărâre nr. 509/2011 din 10/11/2011 – Contencios administrativ şi fiscal – anulare proces verbal de contravenţie, Tribunalul Teleorman

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here