În Monitorul Oficial (Partea I) nr. 58 din 20 ianuarie 2017 (M.Of. nr. 58/2017) au fost publicate următoarele acte normative:
DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE
- Decizia nr. 658/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative;
- Decizia nr. 659/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) teza a treia din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative.
HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI
- Hotărârea nr. 21/2017 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului.
DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI
- Decizia nr. 119/2017 privind numirea domnului Cristian Dima în funcţia de secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat;
- Decizia nr. 120/2017 privind numirea domnului Cristian Cosmin în funcţia de secretar de stat la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale;
- Decizia nr. 121/2017 privind numirea domnului Ciprian Lucian Roşca în funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE
- Ordinul MMAP nr. 1241/2016 privind aprobarea Planului de management al sitului ROSCI0086 Găina-Lucina.
***
În Monitorul Oficial (Partea I) nr. 59 din 20 ianuarie 2017 (M.Of. nr. 59/2017) au fost publicate următoarele acte normative:
DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE
- Decizia nr. 613/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România;
- Decizia nr. 646/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 din Codul de procedură civilă din 1865;
- Decizia nr. 721/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a), art. 83 alin. (1) lit. b) şi art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal;
- Decizia nr. 722/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedură penală.
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE
- Ordinul MTS nr. 49/2017 pentru aprobarea programelor sportive de utilitate publică şi a Metodologiei privind finanţarea federaţiilor sportive naţionale de către Ministerul Tineretului şi Sportului în anul 2017;
- Ordinul MJ nr. 103/2017 privind prelungirea aplicării în perioada 1 ianuarie 2017-28 februarie 2017 a Ordinului ministrului justiţiei nr. 820/C/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale funcţionarilor publici cu statut special şi personalului civil din sistemul administraţiei penitenciare şi a Ordinului ministrului justiţiei nr. 821/C/2015 privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din sistemul administraţiei penitenciare care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
***
În Monitorul Oficial (Partea I) nr. 60 din 20 ianuarie 2017 (M.Of. nr. 60/2017) au fost publicate următoarele acte normative:
DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE
- Decizia nr. 622/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, în ansamblul său şi cu referire la prevederile art. III pct. 1, 5 şi 6 din ordonanţă, a Legii nr. 117/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, în ansamblul său şi cu referire la articolul unic pct. 6 şi 8 din lege, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, în ansamblul său şi cu referire la art. 50 pct. 1 şi 5 din ordonanţa de urgenţă, şi a Legii nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, în ansamblul său şi cu referire la art. I din lege.
ORDONANŢE ŞI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI
- Ordonanţa de urgenţă nr. 5/2017 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2015 privind prelungirea valabilităţii licenţelor de traseu şi a programului de transport în baza cărora se efectuează serviciile regulate de transport de persoane între municipiul Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov, precum şi pentru prelungirea valabilităţii licenţelor de traseu şi a programului de transport public judeţean sau a programului de transport public local de persoane, în cazul în care procedura de atribuire a acestora a fost suspendată prin hotărâri ale instanţelor de judecată;
- Hotărârea nr. 31/2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar;
- Hotărârea nr. 32/2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 136/2016 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază de la bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar, pentru toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul general obligatoriu particular şi confesional acreditat, precum şi pentru cei din învăţământul profesional şi liceal acreditat, particular şi confesional.
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE
- Ordinul MFP nr. 107/2017 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice autonome, instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii, inclusiv a bugetelor creditelor interne, bugetelor creditelor externe, bugetelor fondurilor externe nerambursabile, bugetelor fondului de risc şi bugetelor privind activitatea de privatizare, gestionate de instituţiile publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare a acestora, aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 720/2014.
***
În Monitorul Oficial (Partea I) nr. 61 din 20 ianuarie 2017 (M.Of. nr. 61/2017) au fost publicate următoarele acte normative:
DECRETE
- Decretul nr. 17/2017 pentru numirea unui vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei;
- Decretul nr. 18/2017 pentru numirea unui membru al Plenului Consiliului Concurenţei;
- Decretul nr. 19/2017 pentru numirea unui membru al Plenului Consiliului Concurenţei/
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE
- Ordinul MFP nr. 152/2017 privind stabilirea fondului anual de premiere pentru Loteria bonurilor fiscale, repartizarea acestuia pentru extragerile lunare aferente anului 2017, precum şi pentru organizarea unor extrageri ocazionale ale Loteriei bonurilor fiscale;
- Ordinul MECS nr. 3104/2017 privind modificarea Calendarului desfăşurării concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, seria a 11-a, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.784/2016.
ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
- Hotărâre în Cauza M.C. şi A.C. împotriva României.
***
Actele normative pot fi consultate integral în Lege5 Online – soft de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.