De dată relativ recentă în Monitorul Oficial, Partea I nr. 287/06.04.2020  a fost publicată   Legea nr. 43/2020 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 11/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (denumită în continuare Legea nr. 43/2020 ), lege ale cărei prevederi intră în vigoare la data de  09.04.2020.

Având în vedere faptul că prin actul normativ mai sus indicat se aduc o serie de modificări Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, inclusiv în ceea ce privește ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în prezentul articol ne-am propus să prezentăm respectivele noutăți aduse de  legea respectivă .

Astfel, la articolul I punctul 1, alineatul (3) al articolului 36 se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere».”

La articolul I, după punctul 1 se introduc două noi puncte, punctele 1 indice 1 și 1 indice 2, cu următorul cuprins:

1indice 1. La articolul 99 alineatul (1), punctul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:

«10. Nerespectarea obligației conducătorului de vehicul, cu excepția conducătorului de autovehicul destinat transportului public de persoane prin servicii regulate, de a lăsa liber tramvaiul la apropierea acestuia, când drumul are o singură bandă.»

1 indice 2. La articolul 100 alineatul (1), punctul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:

«9. nerespectarea obligației de către conducătorul vehiculului, cu excepția conducătorului de autovehicul destinat transportului public de persoane prin servicii regulate, de a circula pe un singur șir, indiferent de direcția de deplasare, într-o intersecție în care circulă și tramvaie și de a lăsa liber traseul tramvaiului atunci când spațiul dintre șina din dreapta și trotuar nu permite circulația pe două șiruri;».”

La articolul I punctul 2, la alineatul (3) al articolului 100, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:

„h) folosirea telefoanelor mobile atunci când conducătorii de vehicule se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere», concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor.”

La articolul I punctul 3, la alineatul (1) al articolului 101, după punctul 18 se introduce un nou punct, punctul 19, cu următorul cuprins:

„19. folosirea telefoanelor mobile atunci când conducătorii de vehicule se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere».”

La articolul I, după punctul 6 se introduce un nou punct, punctul 6 indice 1, cu următorul cuprins:

6 indice 1. La articolul 108 alineatul (1) litera b), punctul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

«5. nerespectarea semnificației indicatorului „ocolire”, instalat pe refugiul stațiilor de tramvai, cu excepția conducătorului de autovehicul destinat transportului public de persoane prin servicii regulate, în cazul în care stațiile celor două mijloace de transport călători coincid;».”

La articolul I punctul 7, la litera c) a alineatului (1) al articolului 108, după punctul 5 se introduce un nou punct, punctul 6, cu următorul cuprins:

„6. folosirea telefoanelor mobile atunci când conducătorii de vehicule se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere».”

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua

    Doresc sa fac o deplasare cu auto personal pe A2 spre Ovidiu C-ta. Calc o parte a ordonantei militare ? Mentionez ca ma deplasez cu sotia in interes personal ( am o casa in Ovidiu C-ta) Deplasarea o voi face respectand acele Declaratii in nume personal si voi adauga tot ce este necesar pt identificarea mea personal.
    Va rog un raspuns.
    Cu stima
    Gh Ionascu
    0722.284.017

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here