În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 894 din data de 28 decembrie 2012 a fost publicată Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1132/2012 pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005.
În cadrul actului normativ sunt făcute modificări referitoare la atribuţiile Biroului de informare publica şi relaţii cu mass-media al CSM. Astfel, noile reglementări prevăd faptul că acesta are obligaţia de a realiza informarea publicului asupra activităţii Consiliului, de a publica şi actualiza pe site aceste informaţii, inclusiv prin menţionarea soluţiilor instanţelor judecătoreşti referitoare la actele Consiliului şi de a răspunde presei în numele instituţiei, prin intermediul purtătorului de cuvânt.
Totodată sunt aduse completări și cu privire la activitatea purtătorului de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii, care va asigura completarea comunicatelor de presă privind soluțiile instanțelor judecătorești referitoare la actele Consiliului.