Modificări la Codul de procedură fiscală: Ce obligaţii declarative au rezidenţii altor state membre ale UE?

Completarea a fost adusă prin O.U.G. nr. 8/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 151/2014.

Temeiul în care s-a făcut această completare este dat de obligaţia ANAF de a comunica autorităţii competente a oricărui stat membru, prin procedura schimbului automat, informaţii cu privire la veniturile din muncă, remuneraţiile plătite administratorilor şi altor persoane asimilate acestora, produsele de asigurări de viaţă, pensiile, veniturile din bunuri imobile realizate de persoanele nerezidente, precum şi bunurile imobile deţinute de aceste persoane, pentru perioadele de impozitare care încep după data de 1 ianuarie 2014, conform Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a Directivei 77/799/CEE, transpusă în Codul de procedură fiscală la titlul VII¹.

Veniturile avute în vedere sunt cele prevăzute la art. 109¹² alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din Codul de procedură fiscală, adică:

a) venituri din muncă;

b) remuneraţii plătite administratorilor şi altor persoane asimilate acestora;

c) produse de asigurări de viaţă neacoperite de alte instrumente juridice ale Uniunii Europene, în cazul schimbului de informaţii sau al altor măsuri similare;

d) pensii.

Observăm că articolul la care se face trimitere include şi o altă categorie – e) proprietatea asupra bunurilor imobile şi venituri din bunuri imobile – atunci când dispune că autoritatea competentă din România comunică autorităţii competente a oricărui alt stat membru, prin schimb automat, informaţiile referitoare la perioadele de impozitare care încep după data de 1 ianuarie 2014 şi care sunt disponibile cu privire la rezidenţii din acel stat membru. Prin completările aduse de O.U.G. nr. 8/2014, obligaţiile declarative sunt tratate separat pentru această categorie.

Obligaţii declarative. Revenind pe textul de completare, respectiv noul articol 53¹, acesta prevede că plătitorii de venituri de natura celor prevăzute la art. 109¹² alin. (1) lit. a), b), c) şi d) au obligaţia să depună o declaraţie privind veniturile plătite fiecărui beneficiar care este rezident al altor state membre ale Uniunii Europene, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat.

În mod specific, contribuabilii rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene care obţin venituri din proprietăţi imobiliare situate în România au obligaţia să depună o declaraţie privind veniturile realizate până în data de 25 mai a anului curent, pentru anul expirat.

» Modificări: În caseta foto de mai jos puteţi vedea o parte a art. 53^1, care a fost introdus în Codul de procedură fiscală prin OUG nr. 8/2014.

Rezidenţii din alte state membre ale Uniunii Europene care dobândesc proprietatea unui bun imobil în România au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale în condiţiile şi la termenele prevăzute de Codul fiscal. Modelul şi conţinutul declaraţiei se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

În scopul realizării schimbului automat obligatoriu de informaţii prevăzut la art. 109¹², compartimentele de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor au obligaţia de a transmite organelor fiscale din cadrul ANAF informaţii cu privire la bunurile imobile deţinute în proprietate de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul respectivei unităţi administrativ-teritoriale.

Potrivit art. 7 alin. (1) Cod fiscal:

– persoană fizică nerezidentă este orice persoană fizică care nu este persoană fizică rezidentă;

– persoană fizică rezidentă este orice persoană fizică ce îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii: are domiciliul în România; centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România; este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat; este cetăţean român care lucrează în străinătate, ca funcţionar sau angajat al României într-un stat străin. (Prin excepţie, nu este persoană fizică rezidentă un cetăţean străin cu statut diplomatic sau consular în România, un cetăţean străin care este funcţionar ori angajat al unui organism internaţional şi interguvernamental înregistrat în România, un cetăţean străin care este funcţionar sau angajat al unui stat străin în România şi nici membrii familiilor acestora.)

Potrivit art. 40 Cod fiscal, impozitul pe venit se aplică următoarelor venituri, în cazul persoanelor nerezidente:

– în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România, se aplică venitului net atribuibil sediului permanent;

– în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate dependentă în România, se aplică venitului salarial net din această activitate dependentă;

– în cazul persoanelor fizice nerezidente, care obţin veniturile prevăzute la art. 39 lit. d) (venituri altele decât din activităţi independente, dependente sau decât cele din tilul V Cod fiscal), se aplică venitului determinat conform regulilor pentru impozitul pe venit, ce corespund categoriei respective de venit.

Persoanele fizice nerezidente care îndeplinesc condiţiile de rezidenţă prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 23 lit. b) – centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România – sau c) – este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat – vor fi supuse impozitului pe venit pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor anului în care aceştia devin rezidenţi în România. Fac excepţie persoanele fizice care dovedesc că sunt rezidenţi ai unor state cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri, cărora le sunt aplicabile prevederile convenţiilor.

O persoană este considerată rezident sau nerezident pentru întregul an calendaristic, nefiind permisă schimbarea rezidenţei pe parcursul anului calendaristic.

Rezidenţii statelor cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri trebuie să îşi dovedească rezidenţa fiscală printr-un certificat de rezidenţă emis de către autoritatea fiscală competentă din statul străin sau printr-un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei conform legislaţiei interne a acelui stat. Acest certificat/document este valabil pentru anul/anii pentru care este emis.

Persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, care dovedeşte schimbarea rezidenţei într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, este obligată în continuare la plata impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, pentru anul calendaristic în care are loc schimbarea rezidenţei, precum şi în următorii trei ani calendaristici.

Lege5 a creat instrumentul ideal pentru a vă ajuta să vizualizaţi prin comparare textul unui act normativ aşa cum era el înainte de modificare şi textul modificat, cu evidenţierea modificărilor.

Prin evidenţierea modificărilor la nivel de paragraf, Lege5 vă ajută să identificaţi mai repede şi cu uşurinţă modificările, astfel încât să luaţi decizii corecte şi să lucraţi eficient.

Aflaţi mai multe despre Lege5 – care este disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile – de AICI.

Foto articol: Sxc.hu