Modificări importante în depunerea Declaraţiei 112

OMFP nr. 1931/2018 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a Declarației 112 privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate a trebuit să fie adoptat întrucât au fost introduse modificări normative în sfera impozitului pe venit și în sfera asigurărilor sociale, aplicabile începând cu luna aprilie 2018, prin OUG nr. 18/2018 și OUG nr. 25/2018 pentru modificarea Codului fiscal.

În esență, procedura de declarare și depunere a formularului 112 a fost impusă de către următoarele două noi proceduri fiscale:

  • aplicarea stopajului la sursă pentru mai multe categorii de venituri realizate de persoanele fizice pentru care, anterior ordonanțelor mai sus amintite, sarcina declarării a fost la nivelul persoanei fizice;
  • dreptul salariatului, respectiv dreptul persoanei fizice ce realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, de a solicita redirecționarea unei sume corespunzătoare fie la procentul de 2%, fie la procentul de 3,5%, către entități fără scop patrimonial.

Impozitare prin stopaj la sursă

Începând cu veniturile aferente lunii aprilie 2018, se revine la impozitarea prin stopaj la sursă și la declararea în formularul 112, pentru următoarele categorii de venituri:

  • venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
  • venituri realizate în baza contractelor de activitate sportivă, încadrate la activități independente (pentru această activitate independentă, s-a prevăzut în mod expres stopajul la sursă;
  • venituri realizate în baza contractelor de arendă;
  • venituri din asocierea persoanelor fizice cu persoane juridice ce achită impozitul specific (unități turistice, alimentație publică, hoteluri, etc) – Legea nr. 170/2016;
  • venituri scutite de impozit (informaticieni, persoane cu handicap, lucrători sezonieri) pentru care bugetul suportă o parte a contribuției la sănătate.

Redirecţionarea a 2% – 3,5% din impozitul pe venit către entități fără scop patrimonial

Una dintre modificările – aplicabile începând cu veniturile salariale/drepturi de proprietate intelectuală realizate de persoanele fizice începând cu luna aprilie 2018 – constă în acordarea dreptului acestor persoane să solicite plătitorilor de venituri să direcționeze una din următoarele cote:

  • cota de 2% din impozitul pe venitul din salarii/drepturi de proprietate intelectuală către unități fără scop patrimonial;
  • cota de 3,5% din impozitul pe venitul din salarii/drepturi de proprietate intelectuală către unități fără scop patrimonial care sunt autorizate și au cel puțin un serviciu social licențiat.

Din punctul de vedere al Declarației 112, se evidențiază foarte exact prin denumire, adresă și cod de identificare fiscală, acele persoane ce beneficiază de această redirecționare.

Impozitul redirecționat trebuie să fie plătit către aceste unități beneficiare până la aceeași dată cu plata impozitului către bugetul de stat.

Din punct de vedere normativ, această redirecționare de impozit ca urmare a deciziei salariaților, necesită o analiză suplimentară întrucât legiuitorul nu a prevăzut în mod expres și obligația angajatorului să efectueze plățile, ținând cont de faptul că la nivelul angajatorului apar cheltuieli administrative suplimentare cu comisioanele bancare și cu resursa umană care va procesa calculul, declararea și plata sumelor direcționate către potențialii beneficiari.

În acest context, presupunând faptul că angajatorii vor dori să realizeze această facilitate fiscală, sunt îndreptățiți să solicite de la salariați acele cheltuieli generate cu aceste transferuri.

Desigur, se păstrează în continuare dreptul ca aceste persoane să solicite la ANAF direcționarea anuală prin depunerea formularului 230 – Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii.

Anul acesta, pentru depunerea formularului 230 aferent veniturilor și impozitului din anul 2017, termenul de depunere este data de 25 mai 2018.

Care sunt termenele de depunere pentru Declarația 112?

Declaraţia se depune astfel:

lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare pentru care se plătesc veniturile, de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituţiile publice;

trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului, de plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor, în calitate de angajatori sau de persoane asimilate angajatorului:

a) asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoane juridice;

b) persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;

c) persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;

d) persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, precum şi persoanele fizice care exercită profesii liberale şi asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, persoanele fizice care deţin capacitatea de a încheia contracte individuale de muncă în calitate de angajator, care au personal angajat pe bază de contract individual de muncă;

până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, venituri realizate în baza unor contracte de activitate sportivă, arendă, din asocieri de persoane fizice cu persoane juridice plătitoare de impozit pe profit, microîntreprinderi sau plătitoare de impozit specific, pentru care impozitul se reţine la sursă, de plătitorii de venituri.

Foarte important! Când în cursul trimestrului persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate sau le încetează calitatea de asigurat, plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor depun declaraţia până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit concediul medical sau încetarea calităţii de asigurat.

Ai nevoie de Codul fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Adrian Benţa

Adrian Benta este membru al Camerei Consultanților Fiscali (2007), auditor financiar stagiar, membru CAFR (2010). Are o experienţă de peste 13 ani în conducerea contabilităţii şi fiscalitatea societăţii comerciale şi conduce un cabinet propriu de consultanţă fiscală. Contact: adrian@bentaconsult.ro.

Comentarii

  • Răspunde
    Elena
    mai 14 2018

    Buna ziua, sunt persoana cu handicap cu posibilitatea e a lucra 4 ore si vreau sa va comunic ca din ianuarie primesc salariul mai mic cu 50 lei datorita acestei legi care a fost facuta gresit fara a se gandi dinainte ca afecteaza mai multe categorii. Dar din februarie cand s-a gasit o rezolvare si ptr noi si s-a aprobat noua modificare a legii nici acum pe luna aprilie nu am primit diferenta (ma refer la contributie cu noua formula) nici macar pe luna ianuarie. Firma a zis ca se intereseaza din luna martie dar vad ca si pe aprilie e la fel salariul. Am sunat la Anaf si a spus ca firma trebuie sa depuna regularizari. Ce pot sa mai fac, unde sa mai ma interesez? E posibil sa fi depus totusi declaratia dar sa nu fie aprobata e la stat ca vad ca este legea in monitorul oficial, Multumesc

  • Răspunde
    Elena
    mai 15 2018

    Eu am un contract de inchiriere dar suma incasata anual este sub plafonul de 22800. Am depus declaratia 220 in luna ianuarie. Sunt pensionara de urmas militar cu o pensie de 1727 lei, mai depun declaratia 212 si in ceea ce privesc asigurarile sociale de sanatate mai platesc aceste asigurari ca pana acum plateam suma de 398 lei anual in functie de venit incasat din inchiriere si un impozit de 16% la venitul net prin deducere. Astept un raspuns si va multumesc anticipat.

  • Răspunde
    Lazar
    mai 22 2018

    Perioada fiscala a fost lunara pentru contributii salariale. Daca se schimba in trimestriala incepand cu 1 aprilie 2018, trebuie sa depun declatia 700 pentru schimbarea periadei ficale ? Am incercat sa completez decl.700, dar imi da eroare ori completez data luarii in evidenta, ori nu.Daca aleg “modificare perioada fiscala” ce sa mai completez?

Scrie un comentariu