Ministrul de interne Carmen Dan a inițiat la Senat un proiect de completare a Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, cu majorări ale unor sancțiuni în cazurile de încălcare a normelor actului normativ.

În rândul polițiștilor există îngrijorarea că statul nu oferă suficiente instrumente legale, adecvate, de intervenție și că nu tratează cu suficientă atenție nevoia de a institui măsuri legislative de protecție (uneori chiar fizică)”, se arată în expunerea de motive a actului normativ.

Art. 3 – alin. (1), literele c) și d) vor avea următorul cuprins:

c) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele prevăzute la pct. 2, pct. 5 – 10, pct. 13, 15, 19, 20, 26, 29, 31 și 32.

d) cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei, fapta prevăzută la pct. 27 și pct. 30.

Cele mai multe completări au fost aduse art. 32, unde câteva noi alineate prevăd acțiunile pe care un polițist va avea voie să le facă în cazul în care o persoană nu se supune legii.

Art. 32 (1) În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, polițistul este îndreptățit să  utilizeze mijloace de constrângere, constând în:

– forța fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau lovituri;

– cătușe sau alte mijloace care permit imobilizarea membrelor superioare și/sau inferioare, denumite în continuare mijloace de imobilizare;

– mijloace neletale;

– arme albe și de foc;

– mijloace adecvate sau, după caz, vehicule pentru oprirea forțată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spații închise în care se găsesc persoane și bunuri, ori pentru înlăturarea unor obstacole.

(4)  Folosirea mijloacelor de constrângere se face în mod gradual, după avertizarea verbală prealabilă asupra utilizării acestora și după acordarea timpului necesar persoanei pentru a se conforma solicitărilor legale ale polițistului. În situația unei acțiuni violente iminente îndreptate împotriva polițistului sau a altei persoane, mijloacele de constrângere pot fi folosite fără avertizare verbală prealabilă.

Art. 32¹² – Polițistul este îndreptățit să utilizeze bastoane, tonfe, dispozitive cu substanțe iritant-lacrimogene și/sau paralizante, câini de serviciu, scuturi de protecție, căști cu vizor, dispozitive cu electroșocuri, arme neletale sau bile de cauciuc sau alte arme neletale, precum și alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viața sau nu produc o vătămare corporală gravă, în scopul împiedicării sau neutralizării acțiunilor violente ale persoanei.

Legea astfel modificată va fi dezbătută mai întâi la Senat, apoi în comisiile de specialitate din Camera Deputaților, care este forul decizional.

Ai nevoie de Legii nr. 61/1991? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here