Ministerul Sănătăţii a anunţat utilizarea în acest sezon a 1 milion de doze de vaccin gripal pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, în cadrul campaniei anuale gratuite de vaccinare antigripală, conform unui comunicat de presă afişat pe pagina web a instituţiei.
Specialiştii de sănătate publică din cadrul ministerului au declarat că sunt în curs de finalizare în ceea ce priveşte procesul de achiziţie a vaccinului gripal necesar campaniei de imunizare din sezonul 2012-2013. Bugetul alocat pentru aceasta a atins valoarea de 11 milioane de lei, iar în urma estimărilor, campania va putea fi demarată la sfârşitul lunii octombrie 2012.
În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, conform recomandărilor OMS şi ECDC.
Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula în cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.
Din datele raportate de către Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile reiese că, în săptămâna 1-7 octombrie 2012, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii este de 52.414, în scădere cu 25% faţă de săptămâna anterioară.
Conform comunicatului, în România activitatea virozelor respiratorii este de intensitate joasă, fără răspândire geografică, fără tendinţă de creştere semnificativă şi fără probe pozitive pentru virusurile gripale.