Ministerul Justiţiei a obţinut o finanţare europeană pentru implementarea proiectului „Programul Specific – Justiţie Penală”

Ioana Popa
07 septembrie 2011 1 min read
Ministerul Justiţiei a obţinut o finanţare europeană pentru derularea unui proiect care are ca scop îmbunătăţirea cunoştinţelor magistraţilor în domeniul cooperării judiciare privind combaterea traficului de fiinţe umane.

Proiectul este finanţat prin programul „Justiţie Penală” şi va fi implementat de Ministerul Justiţiei în calitate de coordonator, în parteneriat cu Şcoala Naţională a Magistraturii din Franţa, Fundaţia Germană pentru Cooperare Judiciară (IRZ) şi EUROJUST.

Un manual destinat practicienilor va fi elaborat în urma colaborării dintre experţii din statele membre partenere, ei participând la sesiuni de lucru comune.

Acest manual va cuprinde atât o prezentare a cadrului juridic şi instituţional şi a cazuisticii existente în ţările partenere cu privire la infracţiunile ce privesc traficul de fiinţe umane, de imigranţi şi exploatarea copiilor, precum şi a formelor de cooperare judiciară prin care statele pot să combată aceste infracţiuni.

Proiectul va fi implementat pe o durată de 14 luni şi beneficiază de un buget de 193.803 Euro, din care 80% reprezintă finanţare europeană nerambursabilă.

Sursa: http://www.just.ro/

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo