Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat deblocarea sumei de 50 de milioane de lei pentru decontarea transportului elevilor.

În urma discuţiei de joi, 30 mai, dintre premierul Victor Ponta, ministrul Educației Naţionale, Remus Pricopie, şi ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, s-au identificat soluţii pentru suplimentarea fondului destinat plăţii transportului elevilor navetişti, cu încă 20 de milioane de lei.

În cadrul comunicatului de presă publicat pe site-ul MEN se specifică faptul că, în cursul săptămânii trecute, ministerul a deblocat o primă tranşă de 30 de milioane de lei  pentru acoperirea cheltuielilor de transport. În acest moment, cei 30 de milioane de lei se află deja în conturile inspectoratelor şcolare generale, urmând ca suma de 20 de milioane să fie virată în cel mai scurt timp.

Sursa: MEN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here