19 August, 2019

Ministerul de interne vrea uniforme exclusiviste. Ce riscă firmele care vor produce uniforme fără acordul MAI

Ministerul Afacerilor Interne vrea să achiziționeze uniformele pentru angajații de la toate armele – Jandarmerie, Poliție, Poliție de Frontieră, Pompieri, de la o singură firmă.

Alte societăți care produc astfel de echipamente riscă sancțiuni contravenționale, conform unui proiect pus în dezbatere publică pe pagina MAI.

Hotărârea Guvernului nr. 1061/2002 privind stabilirea uniformei, echipamentului specific, însemnelor distinctive, insignei și documentului de legitimare pentru polițiști

Articolul 8 va avea următorul cuprins:

(1)    Producerea și/sau comercializarea, în tot sau în parte, a unor articole de echipament sau a unor însemne distinctive din compunerea uniformelor polițiștilor, stabilite potrivit prevederilor prezentei hotărâri, de către persoane fizice sau juridice, în afara procedurilor legale de achiziție derulate de Ministerul Afacerilor Interne ori de instituțiile/structurile aflate în subordinea acestuia constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 10.000 la 50.000 lei.

(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către ofițeri și agenți de poliție din cadrul Poliției Române.

În plus de amendă, articolele sau însemnele distinctive produse ilegal vor fi confiscate.

Proiectul mai prevede, de asemenea, flexibilizarea cadrului normativ, astfel încât articolele de echipament să poată fi confecționate din materiale cu proprietăți termice superioare, care să contribuie la creșterea confortului în purtare, mai susțin reprezentanții MAI.

Toți elevii din anul I al școlilor de poliție, pompieri și jandarmi vor avea astfel de uniforme noi, iar durata de școlarizare a elevilor va fi corelată cu durata de folosință a echipamentelor. Și angajații care participă la misiuni speciale, interne sau internaționale vor beneficia de schimbarea uniformelor, acestea trebuind a fi adaptate cerințelor specifice unor astfel de misiuni.

Ai nevoie de H.G. nr. 1061/2002? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu