22 August, 2017

Mi-am vândut maşina: cine suportă contravenţiile?

Practica diferită a instanţelor a generat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru uniformizarea soluţiilor la chestiuni de drept legate de lipsa rovinietei. În discuţie sunt reglementările din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare. 

Autovehicul vândut, găsit în trafic fără rovinietă

O primă întrebare preliminară adresată de Tribunalul Caraş-Severin a fost aceea de a şti dacă, în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţă, răspunderea contravenţională pentru fapta de a circula fără rovinietă valabilă revine persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare care îndeplinesc, la momentul săvârşirii contravenţiei, condiţia de a fi proprietare ale autovehiculului sau răspunderea contravenţională revine persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, ca proprietare, chiar dacă la momentul săvârşirii faptei respectivul autovehicul era înstrăinat, în baza unor acte translative de proprietate purtând dată certă prin prezentarea la o autoritate publică, însă acesta nu a fost înmatriculat pe numele noului proprietar.

Art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002:

“(1) În înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (…)

b) utilizatori – persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;.”

Chestiunea nu este nouă, motiv pentru care Înalta Curte a respinsîn sesizarea, ca inadmisibilă.

În decizia pronunţată de ÎCCJ este, de altfel, invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 623/2012 prin care s-a apreciat ca neîntemeiată critica potrivit căreia sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiei de a deţine rovinietă pentru circulaţia pe reţeaua de drumuri naţionale din România aplicată persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, iar nu conducătorului auto, ar conduce la crearea unei discriminări între cele două categorii de persoane. CCR a reţinut, pe de o parte, că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în acest certificat, iar, pe de altă parte, nicio normă legală nu interzice încredinţarea spre folosinţă a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiţie ca aceasta să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. În acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit şi pe reţeaua de drumuri naţionale, unde deţinerea unei roviniete este obligatorie, aşa încât vina de a nu deţine rovinietă îi aparţine. Totodată, deţinătorul sau, după caz, cel care foloseşte în mod legal autovehiculul are acţiunea în regres împotriva persoanei căreia i-a fost încredinţat autovehiculul, dacă aceasta a depăşit termenii şi condiţiile în care i-a fost încredinţat autovehiculul şi a circulat pe reţeaua de drumuri naţionale fără rovinietă.

De asemenea, prin Decizia nr. 459/2015, Curtea Constituţională a statuat că “prezumţia legală referitoare la sfera persoanelor care sunt considerate a fi utilizatori este o prezumţie relativă, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, persoana sancţionată contravenţional având posibilitatea de a demonstra că, la data constatării săvârşirii contravenţiei, nu întrunea condiţiile precizate în art. 1 alin. (1) lit. b) din OG nr. 15/2002 pentru a fi considerată utilizator al autovehiculului care a circulat în lipsa achitării tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale şi a fi sancţionată în consecinţă.

Prin raportul întocmit de judecătorul-raportor şi înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-arătat că, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, răspunderea contravenţională pentru fapta de a circula fără rovinietă valabilă revine persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, până în momentul transcrierii transmiterii dreptului de proprietate în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate

Termenul de prescripţie

O a doua întrebare preliminară a fost aceea de şti dacă termenul de două luni prevăzut de art. 9 alin. (8) din Ordonanţă este un termen special de prescripţie, în sensul art. 13 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, iar în caz afirmativ, dacă acesta se calculează de la data la care autovehiculul a fost surprins în trafic de camerele video amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale ori de la data la care agentul constatator, în urma vizualizării înregistrării, a constatat că pentru respectivul autovehicul lipseşte rovinieta valabilă şi a identificat utilizatorul vehiculului, pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Art. 9 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002:

“Pentru lipsa rovinietei valabile, procesul-verbal se comunică contravenientului în termen de cel mult două luni de la data constatării contravenţiei, interval pentru care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru lipsa rovinietei valabile pentru acelaşi vehicul.” 

Art. 13 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001:

“(4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale.” 

La această întrebare preliminară, Completul ÎCCJ a răspuns astfel:

  • termenul de “cel mult două luni” nu reprezintă termen special de prescripţie, în sensul art. 13 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
  • prin “data constatării contravenţiei” se înţelege data întocmirii procesului-verbal de contravenţie.

Decizia ÎCCJ nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 107/2017 conţine mai multe aspecte, inclusive opiniile părţilor în procesul care a generat sesizarea Înaltei Curţi cu întrebări preliminare, opiniile exprimate de mai multe instanţe de judecată, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Ai nevoie de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu