Guvernul a adoptat proiectul de OUG privind unele măsuri în domeniul asistenței medicale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Proiectul prevede ca pe perioada stării de alertă, medicii rezidenți, indiferent de anul pregătirii în rezidențiat și medicii care exercită profesia cu competențe limitate vor putea asigura investigații și tratament pentru pacienții suspecți și confirmați COVID – 19.

Pe perioada stării de alertă, medicii rezidenţi vor avea posibilitatea să exercită dreptul de liberă practică acordând îngrijiri medicale pacienților suspecți și confirmați cu virusul COVID – 19. Astfel, aceştia vor putea elibera bilete de trimitere pentru specialități clinice, bilete de trimitere pentru investigații paraclinice și prescripții medicale pentru medicamente cu sau fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu.

De asemenea, studenții la medicină generală din anii IV, V și VI, precum și studenții din anii III și IV ai facultăților de asistenți medicali vor putea face voluntariat, pe durata stării de alertă  dar și 30 de zile după încetarea ei.

Voluntariatul în sprijinul unităților beneficiare constă în desfășurarea activităților de îngrijiri generale de sănătate și a altor activități de îngrijire, monitorizare și asistare a pacienților, în coordonarea personalului medical din cadrul unităților beneficiare

Activităților de voluntariat le sunt aplicabile prevederile Legii nr.78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România.

Cu toate acestea, pentru studenții voluntari se acordă o indemnizație de 2500 pe lună, dacă au desfășurat minimum 120 de ore de activitate de voluntariat în luna respectivă.

Programul pentru desfășurarea activității studentului voluntar poate fi stabilit în ture de 8 ore sau de 12 ore.

Proiectul poate fi consultat AICI. 

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here