Având în vedere faptul că legiuitorul român a prevăzut în Codul de procedură penală un nou instrument de unificare a practicii judiciare neunitare, respectiv sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Încheierea de şedinţă din data de 16.02.2015, pronunţată în Dosarul nr. 34/753/2013, Curtea Militară de Apel Bucureşti a solicitat  ÎCCJ pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în sensul de a se stabili dacă fapta medicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 1 teza I din Codul penal.

Cum si-a motivat Curtea Militară de Apel Bucureşti sesizarea ÎCCJ privind chestiunea de drept supusă dezlegării?

Curtea Militară de Apel Bucureşti, în calitate de instanţă care a sesizat ÎCCJ cu chestiunea de drept supusă dezlegării a arătat că, prin dispoziţiile art. 34 alin. 1 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, se dispune că „personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul niciunei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective“, iar prin dispoziţiile alin. 2 al aceluiaşi articol se prevede că „pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii”.

Referitor la chestiunea prealabilă pusă în discuţie, s-a susţinut că dispoziţiile art. 34 alin. 2 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 sunt dispoziţii prin care se instituie un drept în favoarea angajaţilor unei unităţi sanitare în care a fost îngrijit un pacient de a primi plăţi suplimentare sau donaţii din partea pacientului, drept care trebuie să fie exercitat în condiţiile prevăzute de lege

Prin urmare, exercitarea dreptului arătat în alineatul precedent, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, are ca efect incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 1 teza l din Codul penal privitoare la cauza justificativă prin care caracterul antijuridic al faptei în care se concretizează exercitarea acestui drept este înlăturat. 

Asupra faptului că dreptul de a primi de la un pacient donaţii de către angajaţii unităţii sanitare în care a fost îngrijit pacientul care face o asemenea liberalitate a fost exercitat licit sau ilicit urmează a se pronunţa instanţa de judecată învestită cu judecarea cauzei (in speta Curtea Militară de Apel Bucureşti), instanţa care va analiza dacă persoana donatarului îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea civilă privitoare la capacitatea de a primi liberalităţi de la pacientul tratat medical. 

De asemenea, aceeași instanţă de judecată, pentru a da eficienţă juridică dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din Legea nr. 46/2003, urmează să analizeze şi dacă pentru acordarea serviciilor medicale personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare a supus pacientul oricărei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze, inclusiv prin menţinerea în cadrul unităţii sanitare la nivel de zvon public, prin lipsa oricăror acţiuni de combatere, a faptului că pentru acordarea serviciilor medicale este necesară efectuarea de plăţi sau liberalităţi de către pacient (…). 

Concluzionând, Curtea Militară de Apel Bucureşti a susţinut că chestiunea de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei (Dosar nr. 34/753/2013), în ce priveşte infracţiunea de primire de foloase necuvenite, vizează excluderea (sau nu) a răspunderii penale nu ca urmare a faptului că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de legea penală, ci ca urmare a faptului că această faptă are caracter licit, întrucât săvârşirea ei este consecinţa exercitării unui drept prevăzut de lege.

Ce a decis ÎCCJ în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Analizând sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 19/2015, ÎCCJ a admis sesizarea respectivă şi a stabilit că: 

„Fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. 2 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, NU constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 1 teza I-a din Codul penal”.

Cu alte cuvinte, instanța supremă a statuat în mod definitiv că medicii dintr-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate (care au calitatea de funcţionari publici), NU au dreptul legal de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţii lor.

De dată recentă, Decizia ÎCCJ nr. 19/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 590/2015 și, de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, adică de la data de 5 august 2015, a devenit obligatorie, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Cum a argumentat în esență  ÎCCJ decizia respectivă ?

(…) În măsura în care prin Decizia ÎCCJ nr. 26/HP din data de 03.12.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24/13.01.2015, s-a statuat că “medicul (angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul penal”), se deduce consecinţa juridică conform căreia medicul care are calitatea de funcţionar public (angajat al unei unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate) NU poate primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. 2 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003. 

O concluzie contrară ar fi de natură, pe de o parte, să aducă atingere celor statuate prin  Decizia ÎCCJ nr. 26/HP din data de 03.12.2014, iar, pe de altă parte, să instituie o excepţie de la obligaţiile impuse prin lege oricărui funcţionar public , indiferent de semnificaţia/înţelesul noţiunii de “funcţionar public” din dreptul administrativ sau din dreptul penal (…).

(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here