Capitolul VI din Codul de procedură fiscală, privitor la măsurile asigurătorii, prin articolul 129 şi urm. tratează despre poprire şi sechestru asigurătoriu.
Măsurile asigurătorii se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
● Măsurile asigurătorii şi titlul de creanţă. Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi.
● Măsuri executorii. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
● Decizia organului fiscal. Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie, organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
● Executarea silită. Măsurile asigurătorii dispuse de organul fiscal sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurătoriu, precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
Potrivit Normelor de aplicare a Codului de procedură fiscală, măsurile asigurătorii se duc la îndeplinire de îndată de către organele de executare competente potrivit legii, care vor proceda la indisponibilizarea bunurilor mobile şi/sau imobile, precum şi a veniturilor urmăribile, potrivit legii. Odată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, organul de executare comunică debitorului decizia emisă de organul care a dispus instituirea măsurilor asigurătorii ori, după caz, copia certificată a actului prin care instanţa judecătorească sau alte organe competente au dispus măsuri asigurătorii. Despre ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii se va înştiinţa instanţa judecătorească, organul fiscal sau alte organe competente interesate care au dispus aceste măsuri.
● Bunurile perisabile şi/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate:
- de către debitor cu acordul organului de executare, sumele obţinute consemnându-se la dispoziţia organului de executare;
- prin vânzare în regim de urgenţă.
● Înscrierea sechestrului la Biroul de carte funciară. În cazul înfiinţării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară. Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (8) sunt lovite de nulitate absolută.
● Întinderea măsurilor asigurătorii. Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta. În cazul în care, cu ocazia ducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, se constată că bunurile şi/sau veniturile debitorului nu sunt suficiente sau lipsesc în totalitate, organul de executare va încheia un proces-verbal în care se vor consemna cele constatate, înştiinţându-se totodată organul care le-a dispus.
● Dreptul la contestaţie. Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie.
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
Pe rolul Curţii Constituţionale a fost adusă, spre soluţionare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (1), (2), alin. (3) teza întâi şi alin. (4) teza întâi din Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
Partea interesată a susţinut că dispoziţiile menţionate din Codul de procedură fiscală limitează dreptul de proprietate, acestea adăugând la dispoziţiile Legii fundamentale. Astfel, deşi o persoană fizică trebuie să facă aplicarea prevederilor art. 599 din Codul de procedură civilă, organul fiscal, printr-un act administrativ, poate institui direct sechestrul asigurător. Permiţând instituirea sechestrului asigurător, se instituie un drept discreţionar în favoarea organului fiscal, încălcându-se astfel prevederile art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din Legea fundamentală.
Revenind la textele din Codul de procedură fiscale criticate, referirile autorului privesc dispoziţii din articolul 129, astfel:
"(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate."
Curtea, făcând trimitere la jurisprudenţa sa constantă a arătat că măsurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură fiscală constau în indisponibilizarea unor bunuri sub forma sechestrului asigurător sau a popririi asigurătorii asupra veniturilor debitorului. În aceste condiţii, măsurile asigurătorii, potrivit textului de lege criticat, "rămân valabile pe toată perioada executării silite" şi, mai mult, "odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii". Această viziune a legiuitorului a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat, iar finalitatea oricărei proceduri de executare silită este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligaţiei.
În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, Curtea s-a pronunţat în sensul că, atâta vreme cât măsura reglementată de textul de lege criticat are caracter provizoriu şi nu soluţionează fondul dreptului, nu poate fi reţinută această critică. În plus, legiuitorul are competenţa de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Astfel, alineatul (4) din art.129 invocat, prevede că măsurile asigurătorii vor fi ridicate în cazul în care debitorul constituie o garanţie la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz.
Curtea Constituţăională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 1297/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 899 din 19 decembrie 2011.