Mâine, 11 octombrie 2012, se aniversează 99 de ani de la intrarea în vigoare a “Regulamentului pentru circulaţiunea autovehiculelor” prin publicarea sa în Monitorul Oficial nr. 156 din 1913.
Prima încercare de reglementare juridică referitoare exclusiv la domeniul circulaţiei pe drumurile publice a avut loc, în România, în anul 1859, când, în Bucureşti, se elaborează cu titlu experimental primul regulament intitulat „Ordonanţa pentru reglementarea trăsurilor în Bucureşti”.
Actul normativ prevedea, în principal, obligaţii în sarcina birjarilor care nu aveau voie să circule decât la pas, trebuiau să nu stropească pietonii şi să circule cu multă atenţie prin locurile strâmte.
Acest act experimental rămâne în vigoare timp de 9 ani, adică până în 1868, când Consiliul Comunal al Capitalei a votat la 9 aprilie un „Regulament pentru trăsurile de piaţă şi Bucureşti” care prevedea printre altele:
– nimeni nu e volnic a conduce trăsura fără livret;
– trăsurile să fie curate şi de bună stare, iar hrana cailor să fie: fân, ovăz şi orz, căci orice trăsură cu cai în stare de slăbire se va opri d-a mai circula;
– conducătorii să fie îmbrăcaţi curat, cu haine cuviincioase;
– conducătorii n-au voie a fuma când sunt în mers cu muşteriii;
– birjarii prinşi pe capră beţi, se vor aresta;
– toate trăsurile vor avea, noaptea, felinare aprinse.
În anul 1906, în Monitorul Oficial nr. 211 din 19 decembrie, este publicat „Regulamentul poliţiei rulajului şi circulaţiei pe căile publice”. Un an mai târziu, în 1907, actul normativ suferă modificări prin introducerea primelor reglementări referitoare la obligativitatea deţinerii unui „brevet” de şofer. Acesta putea fi obţinut de către persoanele care doreau să conducă autovehicule prin susţinerea unui examen.
Examinarea celor care doreau să obţină permis se efectua de către Prefectura de Poliţie din Bucureşti, care a luat această măsură ca urmare a creşterii, îngrijorătoare la vremea respectivă, a numărului de autovehicule. Este vorba de înregistrarea unui număr de 138 de autovehicule la începutul anului 1908.
Primele examene pentru obţinerea permisului de conducere au fost organizate în decembrie 1907, dar primele cursuri de pregătire a celor care doreau permis de conducere au fost deschise abia în ianuarie 1911. Examenul consta într-o probă de viteză pe şosea şi o probă de frânare instantanee, în momentul în care examinatorul arunca în faţa automobilului aflat în plina viteză, un sac umplut cu paie.
Ulterior, conform art. 17 din “Regulament pentru circulaţiunea autovehiculelor”, intrat în vigoare la 11 octombrie 1913, vârsta minimă pentru conducerea unui autovehicul era de 18 ani. Mai mult, persoana trebuia să dea dovadă de bună purtare şi să deţină un permis de conducere.
De asemenea, se stabileşte comisia în faţa căreia examenele urmau să aibă loc, compusă din prefectul poliţiei sau înlocuitorul său, un inginer funcţionar, de preferinţă mecanic, şi un membru al clubului automobilist român.
Un alt element de noutate l-a constituit, în cadrul acestui Regulament, publicarea primelor norme referitoare la forma permisului de conducere. Acesta era întocmit potrivit modelului numărul 4 şi înregistrat cu un număr de ordine notat în registrul alfabetic ţinut la prefectură.
Astfel, era prevăzut ca permisul să fie lipit pe pânză subţire colorată în culorile naţionale: roşu şi galben, ambele culori în dimensiuni egale şi verticale pe coperta din faţă, şi albastru toată coperta – spate.
