9 Decembrie, 2019

Disciplină nouă în învățământ, pentru cultură media și “fake news”

 Dezvoltarea unor abilități media care îi vor ajuta pe tineri să distingă “fake news-urile” de știrile reale trebuie făcută încă din gimnaziu, susțin inițiatorii unui proiect de lege care prevede introducerea unei noi discipline curriculare, “Educație și cultură media”.

Parlamentarii susțin că elevii vor învăța, astfel, să înțeleagă mediile pe care le pot accesa pentru a se informa corect, să identifice eventuale manipulări și să își formeze un mecanism critic și analitic cu privire la recepționarea știrilor.

Disciplina “Educație și cultură media” va fi obligatorie, cu noțiuni de bază în clasa a VI-a, o oră pe săptămână și noțiuni mai aprofundate în clasa a IX-a, tot o oră pe săptămână.

Potrivit propunerii legislative, ministerul educației va pregăti un plan-cadru prin care să asigure, în fiecare an, cursuri de pregătire pentru profesorii din unitățile de învățământ gimnazial și liceal care predau ore de istorie, română, cultură civică sau filosofie, pentru a preda această nouă disciplină. De asemenea, pot ține aceste ore și absolvenții facultăților din domeniul comunicării și mass-media, care au urmat modulul psiho-pedagogic.

Art. 4 – Ministerul Educației va pregăti cadrul necesar pentru ca absolvenții facultăților din domeniul comunicării și mass-media, care au urmat modulul psiho-pedagogic să poată preda disciplina “Educație și cultură media”, în funcție de necesarul de cadre didactice al fiecărei unități școlare, în completarea prevederilor art. 3.

Art. 6 – Materia propusă prin prezenta lege va include obligatoriu predarea teoriilor comunicării, formarea unui mecanism critic și analitic de recepționare a știrilor, identificarea manipulărilor informației în beneficiul unor interese extremist sau antidemocratice, filtrarea unor informații care au ca scop final îngrădirea și amenințarea unor drepturi fundamentale, identificarea unor știri false.

Proiectul de lege va fi dezbătut mai întâi la senat, apoi în Camera Deputaților, care este forul decizional. Dacă va fi adoptată, legea va intra în vigoare la 2 ani după adoptarea, timp în care ministerul educației trebuie să se organizeze cu cadrele didactice, manualele și planurile noii discipline de învățământ.

Sursa: Senat

comentarii

 

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu