Tribunalul Giurgiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 289 alin. (1) din Codul penal și ale art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969 cu referire la dispozițiile art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Excepția a fost ridicată de persoana urmărită într-o cauză privitoare la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, favorizarea infractorului, divulgarea, fără drept, de informații care nu sunt destinate publicității, dare de mită și mărturie mincinoasă.

Cum a fost motivată critica de neconastituţionalitate

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia a susţinut, în esenţă, cele ce urmează.

– Normele criticate sunt lipsite de previzibilitate și accesibilitate, deoarece din modul de definire a infracțiunii de luare de mită nu poate fi determinată cu exactitate sintagma “în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri”, deci conduita care definește elementul material al infracțiunii și care constituie consecința presupusei activități infracționale. Legiuitorul a stabilit o incriminare ce are un caracter general, astfel că acțiunile sau inacțiunile raportate la activitățile pe care le desfășoară funcționarul pot fi menționate în dispozițiile altor acte normative decât legea penală (nedeterminate), în fișa postului sau pot fi situații de fapt, nereglementate în scris. Prin urmare, dispozițiile criticate au un caracter ambiguu, existând posibilitatea reglementării cu privire la conduita funcționarului și de către o autoritate, alta decât cea legislativă.

– Norma care reglementează infracțiunea de luare de mită este lipsită de claritate și previzibilitate, deoarece aceasta presupune, pentru existența sa, patru modalități alternative de săvârșire, și anume îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, respectiv a patru modalități alternative, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a fac un act contrar acestor îndatoriri. Imprecizia termenului “îndatoriri de serviciu” este determinată de împrejurarea că actul îndeplinit în cadrul sarcinilor de serviciu poate avea mai multe grade de neconformitate cu cel ideal, avut în vedere de legiuitor, fiind dificil de stabilit dacă un act este sau nu îndeplinit, urgentat sau întârziat, neexistând o normă clară, precisă, concisă, neechivocă prin care să se stabilească funcționarului o conduită relativă la activitatea sau inactivitatea sa. – Autorul a solicitat Curții să aibă în vedere considerentele cuprinse în Decizia nr. 166/2015 și Decizia nr. 553/2015, “cu atât mai pertinente în privința previzibilității normelor care incriminează fapte penale și care pot atrage o condamnare penală”, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privitoare la același principiu.

– A fost invocată, de asemenea, Decizia nr. 405/2016 a CCR, arătându-se că persoana care are calitatea de funcționar în sensul legii penale trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificație penală. În acest sens, din perspectiva considerentelor respectivei decizii, s-a solicitat Curții să constate că sintagma cuprinsă în art. 289 alin. (1) din Codul penal, mai sus menționată, “nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri atribuției de serviciu se realizează prin încălcarea legii, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu previzibilitatea legii”.

Obiectul excepției de neconstituționalitate

Sunt criticate dispozițiile art. 289 alin. (1) din Codul penal cu denumirea marginală Luarea de mită și art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969 cu denumirea marginală Luarea de mită, cu referire la dispozițiile art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, care au următorul conținut:

– Art. 289 alin. (1) din Codul penal: “Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.”;

– Art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969: “Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.”;

– Art. 6 din Legea nr. 78/2000: “Infracțiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 din Codul penal, dare de mită, prevăzută la art. 290 din Codul penal, trafic de influență, prevăzută la art. 291 din Codul penal, și cumpărare de influență, prevăzută la art. 292 din Codul penal, se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispozițiile art. 308 din Codul penal se aplică în mod corespunzător.”;

– Art. 7 din Legea nr. 78/2000:

“Faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care:

a) exercită o funcție de demnitate publică;

b) este judecător sau procuror;

c) este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor;

d) este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal

se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din Codul penal, ale cărei limite se majorează cu o treime.”

Concluziile şi argumentele CCR

Curtea a respins, ca inadmisibilă, critica de neconstituţionalitate. Iată care au fost principalele considerente avute în vedere în acest sens de CCR, din perspectiva jurisprudenţei sale.

– Dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curții Constituționale din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 184/2016, Curtea a statuat că infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 din Codul penal, are corespondent în incriminarea cu aceeași denumire marginală prevăzută la art. 254 din Codul penal din 1969. Forma propusă în noua reglementare este mai largă, acoperind toate situațiile în care o persoană ia mită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

– Modificarea de reglementare s-a realizat pentru a permite renunțarea la distincția anterioară între luarea de mită și primirea de foloase necuvenite, distincție care nu făcea decât să creeze dificultăți în plan probator atunci când înțelegerea a avut loc înainte de efectuarea actului, dar bunurile s-au remis ulterior, art. 289 din Codul penal conținând, deci, reglementarea prevăzută în art. 254 (luarea de mită) și cea regăsită în art. 256 (primirea de foloase necuvenite) din Codul penal anterior.

– În legătură cu subiectul activ al infracțiunii, semnificația noțiunii de funcționar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ. Potrivit legii penale, noțiunile de “funcționar public” și “funcționar” au un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal.

Elementul material al infracțiunii: fapta de luare de mită se realizează prin una dintre următoarele activități: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii unor bani sau foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Referitor la aceste activități, pretinderea presupune solicitarea direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, a unor bani sau foloase necuvenite. Aceasta trebuie să fie neechivocă, fiind suficient și necesar ca, în raport cu împrejurările și mijloacele folosite, să fie înțeleasă de cel căruia i se adresează. Primirea de bani sau foloase reprezintă intrarea în posesia bunului oferit drept mită, iar acceptarea promisiunii de bani sau foloase reprezintă a consimți, a fi de acord cu această promisiune. Indiferent de modalitatea alternativă de realizare, pentru ca elementul le material al laturii obiective să fie întrunit, trebuie îndeplinite anumite condiții esențiale, astfel: să se raporteze la un obiect constând în bani sau alte foloase, să se situeze anterior, în timpul sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act, iar actul să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, să fie de competența sa. De asemenea, în ceea ce privește vinovăția cerută de lege pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, aceasta este intenția calificată prin scop.

Accesibilitatea și previzibilitatea legii. Principiul legalității incriminării și pedepsei implică, între altele, și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Rezultă astfel că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora.

– În legătură cu critica potrivit căreia, întrucât nu este definit ce se înțelege prin “îndatoriri de serviciu“, acestea putând fi fixate nu doar printr-o legislație de nivel primar, ci și prin ordine, regulamente, statute profesionale, se ajunge la o afectare a previzibilității normei criticate, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 297/2017 că, de exemplu, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie să se raporteze la atribuții de serviciu prevăzute în acte normative cu putere de lege. Astfel, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, neîndeplinirea unui act și îndeplinirea defectuoasă a unui act reprezintă modalități de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu. Infracțiunea de abuz în serviciu, fiind una de rezultat, se consumă în momentul producerii unei pagube sau a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea, prin încălcarea legii, a unui act ce intră în sfera atribuțiilor de serviciu ale subiectului activ. Spre deosebire de infracțiunea de abuz în serviciu, în cazul infracțiunii de luare de mită, fapta se realizează prin una dintre cele trei modalități alternative: pretindere, primire sau acceptarea promisiunii unor bani sau altor foloase care nu i se cuvin subiectului activ, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Astfel, fiind o infracțiune de pericol, infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate, respectiv în momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite ori în momentul în care făptuitorul acceptă promisiunea unor astfel de foloase, nefiind obligatoriu ca actul de serviciu sau actul contrar îndatoririlor de serviciu să fie efectiv realizat. Tocmai din acest motiv, a mai arătat Curtea prin decizia anterior menționată, în cazul infracțiunii de luare de mită, stabilirea îndatoririlor de serviciu, atât prin dispoziții legislative de nivel primar, cât și prin cele de nivel secundar, nu determină încălcarea prevederilor constituționale invocate.

Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2019, Decizia nr. 752/2019 a CCR a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 130 din 19 februarie 2020

Ai nevoie de Legea nr. 78/2000? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here