Recent, CCR a pronunţat o decizie referitoare la reglementările care privesc încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite. Respingerea excepţiei de neconstituţionalitate prilejuieşte însă analiza actelor de reglementare, în interpretarea dată, în 2016, de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Prin Decizia nr. 667/2019*), CCR a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ale Hotărârii Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, ale Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016.

Fără a mai relua aici susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, considerăm de interes să punctăm principalele observaţii ale CCR, în special cele pe marginea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 12/2016.

– Prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, instanța supremă a decis că în interpretarea și aplicarea reglementărilor menţionate mai sus nu este deschisă calea unei acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor deosebite de muncă în care angajații și-au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, atunci când aceștia din urmă nu au obținut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții.

Preluarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale care, anterior datei de 1 aprilie 2001, erau încadrate în grupele I și a II-a de muncă în noua categorie de activități desfășurate în condiții deosebite nu s-a realizat automat, ci, potrivit art. 16 din H.G. nr. 261/2001, a fost necesar ca angajatorii care aveau locuri de muncă, activități și categorii profesionale încadrate în fostele grupe superioare de muncă să le reevalueze în noua procedură în vederea încadrării în condiții deosebite, respectând dispozițiile acestei hotărâri, până la data de 31 decembrie 2002. Ulterior, prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, s-a prevăzut posibilitatea de reînnoire a avizelor de încadrare, acordate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 261/2001, în urma parcurgerii metodologiei stabilite prin noua reglementare. În sfera de reglementare a acestui act normativ intrau, potrivit art. 1 alin. (2), numai angajatorii care dețineau avize valabile de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite și care nu au realizat, prin măsurile adoptate până la acea dată, normalizarea condițiilor de muncă. Totodată, după data de 9 martie 2007, când a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, nu mai este posibilă emiterea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, ci doar reînnoirea etapizată a avizelor deja acordate. La data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, care a abrogat Legea nr. 19/2000. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, sunt considerate încadrate în condiții deosebite doar locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora. Prin articolul unic al O.U.G. nr. 65/2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în cuprinsul art. 29 din Legea nr. 263/2010 au fost introduse noi alineate, alin. (11) și (12), potrivit cărora locurile de muncă pot fi menținute în condiții deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen în care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă. În aplicarea prevederilor art. 29 alin. (11) din Legea nr. 263/2010, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.014/2015, în vigoare din data de 1 ianuarie 2016, care, în esență, instituie aceleași etape anterior prevăzute prin Hotărârea Guvernului nr. 246/2007. Din sfera sa de aplicare, expres și limitativ determinată prin art. 1 alin. (2), fac parte doar angajatorii care dețineau la data de 31 decembrie 2015 avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite reînnoit și care nu au realizat până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condițiilor de muncă pentru locurile de muncă în condiții deosebite.

În concluzie, având în vedere această evoluție legislativă, instanța supremă a reținut că instanța de judecată nu se poate substitui organelor administrative, eludând procedura ce intră în competența acestora, pentru a recunoaște apartenența unor locuri de muncă la categoria celor aflate în astfel de condiții. În acest sens, dacă avizele emise pentru angajator, ce nu includ locurile de muncă ale reclamanților, nu au fost contestate în procedura administrativă prevăzută de art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, iar ulterior, la instanța de contencios administrativ ori, după caz, în condițiile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, fie la Inspecția Muncii, fie direct la instanța de judecată competentă, acestea se bucură de prezumția de legalitate.

La reînnoirea avizului nu au vocație decât unitățile care l-au obținut în etapa precedentă. Prin urmare, instanța supremă a reținut că încadrarea locurilor de muncă în condiții superioare de muncă era de competența autorităților administrative, competență ce se exercita prin emiterea și, după caz, refuzul de emitere a avizelor ori de reînnoire a celor deja acordate.

Analizând considerentele Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016, Curtea constată că acestea nu instituie o interdicție pentru salariați de a-și susține interesele în ceea ce privește încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, ci explică și circumscriu condițiile legale în care salariații își pot apăra drepturile lor, având în vedere legislația aplicabilă în materie.

În mod adițional celor reținute în jurisprudența sa anterioară, Curtea reține și faptul că dispozițiile de lege criticate, precum și Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu se referă la posibilitatea lucrătorilor de a solicita angajatorului respectarea legislației în vigoare referitoare la normalizarea condițiilor de muncă, ci doar la încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite, astfel că este lipsită de temei susținerea potrivit căreia, prin textele de lege supuse analizei de constituționalitate, angajatorilor li s-ar asigura degrevarea de obligațiile ce le revin de a îmbunătăți continuu condițiile de la locul de muncă în raport cu noile standarde ce definesc normele de securitate și sănătate în muncă.

*) Decizia nr. 667/2019 a fost pronunţată în 29 octombrie 2019 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 87 din 6 februarie 2020. Sublinierile în materialul de mai sus ne aparţin 

Ai nevoie de Decizia nr. 667/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here