Lista cuprinzând auditorii financiari care au fost autorizaţi în alte state membre UE

Lege5
17 februarie 2016 3 min read
Hotărârea CAR nr. 78/2016 privind aprobarea Listei cuprinzând auditorii financiari care au fost autorizaţi în alte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiei, publicată în...

Hotărârea CAR nr. 78/2016 privind aprobarea Listei cuprinzând auditorii financiari care au fost autorizaţi în alte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiei, publicată în Monitorul Oficial nr.118 din 16 februarie 2016 (M.Of. nr. 118/2016).

În vigoare de la 16.02.2016

Având în vedere prevederile:

- art. 6 alin. (3) şi ale art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 15 alin. (1) şi (3) şi art. 38 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011;

- Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 164/2010 pentru adoptarea Normelor privind aprobarea auditorilor financiari şi a firmelor de audit din alte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiei şi din terţe ţări, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 12 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 51/2015 privind modalitatea de adoptare a hotărârilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România,

ţinând cont de procesul-verbal întocmit la data de 26 noiembrie 2015 de Comisia de examinare,

Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în data de 21 decembrie 2015, hotărăşte:

Art. 1.

Se aprobă Lista cuprinzând auditorii financiari care au fost autorizaţi în alte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiei şi care au dobândit calitatea şi dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar în România, în urma testului de aptitudini organizat în data de 26 noiembrie 2015, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2.

Prezenta hotărâre va fi comunicată Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile pentru aprobarea listei cuprinzând persoanele care au participat la testul de aptitudini în vederea aprobării ca auditori financiari.

Art. 3.

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,

Gabriel Radu

Bucureşti, 21 decembrie 2015.

Nr. 78.

 lista_CAR_2016

Sursa foto: Lege5.ro

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo