O propunere de modificare a legii învățământului superior introduce limitarea orelor petrecute de studenți la facultate la maximum opt pe zi. Scopul principal al acestei inițiative este de a nu restricționa posibilitatea de angajare a studenților cu taxă.

Propunerea de modificare a Legii învățământului superior vizează stabilirea unui prag maxim pentru orele de prezență la facultate la care studenții pot fi obligați să participe.

Inițiativa a fost generată de un protest recent desfășurat de studenții de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi, care s-au declarat nemulțumiți de faptul că promovabilitatea lor a fost legată de prezența la cel puțin 70% din cursuri, unele dintre acstea întinzându-se pe durata a zece ore zilnic. Inițiatorii propunerii susțin, de asemenea, că un astfel de program îndelungat împiedică studenții cu taxă să-și găsească locuri de muncă pentru a-și acoperi costurile de studiu.

Astfel, propunerea implică modificarea Legii 199/2023, astfel încât studenții să nu poată fi obligați să participe la cursuri pentru mai mult de opt ore pe zi, iar absența la cursurile care depășesc acest interval să nu fie luată în considerare și să nu afecteze dreptul studentului de a susține examene: “studenții au dreptul de a refuza să participe la procesul educațional mai mult de opt ore pe zi, reprezentând perioada cuprinsă între momentul la care începe primul curs, laborator sau seminar din ziua respectivă și până la momentul la care se încheie ultimul, exceptând cazurile de pregătire practică”.

Trebuie subliniat că această propunere necesită aprobarea din partea Parlamentului, promulgarea de către președinte și publicarea în Monitorul Oficial, pentru a deveni lege.

Vezi aici Legea 199/2023

Vezi aici alte articole despre invățământ

www.lege5.ro

Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici