Președintele Klaus Iohannis, a semnat joi, 18 februarie, decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), anunţă Administraţia Prezidenţială.

Legea are ca obiect reglementarea unor măsuri legislative, care, alături de cele instituite deja prin Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 8/2019, sunt destinate să asigure punerea completă în aplicare a Regulamentului EPPO.

Legea mai prevede ca „ori de câte ori într-un act normativ se face referire la procuror sau la organul de urmărire penală, referirea se consideră a fi făcută şi la procurorul european delegat, precum şi, după caz, la procurorul european, dacă prin aceasta se asigură îndeplinirea competenţelor ce le revin în temeiul Regulamentului EPPO”.

România are primii şase procurori delegaţi, după ce Colegiul EPPO a fost de acord, pe 10 februarie, cu toate propunerile transmise de Ministerul Justiţiei, ca urmare a procedurii de selecţie organizată pe 29 ianuarie.

Parchetul European, care va avea puterea de a cerceta, urmări şi trimite în judecată în faţa jurisdicţiilor naţionale pe autorii unor infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE, a fost instalat la sfârşitul lunii septembrie 2020, în Luxemburg, scrie Agerpres.

Legea promulgată vizează modificarea şi completarea legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură fiscală dar şi OUG nr 66/2011 privind prevenirea, cnstatatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utulizarea fonsurilor europene şi/sau a fonsurilor publice naţionale aferente acestora.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here