20 Ianuarie, 2020

Legea privind noile reguli ale francizei, promulgată. Ce obligații vor avea deținătorii drepturilor asupra unei mărci înregistrate

Președintele a promulgat, zilele acestea, proiectul de lege privind Registrul național al francizei, despre care legestart a scris AICI, adoptat de Guvern și apoi de Parlament.

Legea nr. 179/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, a fost publicată în Monitorul oficial nr. 829 din 11.10.2019.

Registrul național de franciză va fi o unitate pilot, deținută de o organizație neguvernamentală, cu informații pe care francizorul le va pune la dispoziția beneficiarului, francizatul, astfel încât conceptul de afaceri să fie rentabil pentru minimum un an.

O altă modificare prevăzută în noul act normativ este aceea că înainte de a vinde o franciză, francizorul trebuie să facă dovada unor elemente înregistrate de proprietate intelectuală sau industrială – marcă/logo, know-how/ experiența afacerii, eficiența, pentru ca francizorul să fie protejat la început de drum, să nu afle ulterior cumpărării că francize este înregistrată sau asumată de altcineva.
Astfel, francizatul va lua decizia în deplină informare, deoarece va avea la dispoziție “documentul de dezvăluire de informații”, în care vor fi stipulate următoarele:

a) istoricul și experiența francizorului;

b) amănunte privind identitatea managementului francizei;

c) istoricul de litigii al francizorului și al conducerii acestuia;

d) suma inițială pe care trebuie să o investească francizatul;

e) obligațiile reciproce ale părților;

f) copii ale rezultatului financiar al francizorului din ultimul an;

g) deținerea informațiilor cu privire la unitatea-pilot.”

Registrul Național de Franciză va mai cuprinde înregistrarea tuturor francizorilor la nivel național, cu toate informațiile disponibile și relevante pentru orice potențial francizat.

Ai nevoie de Legea nr. 179/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu