A fost promulgată legea pentru stoparea risipei alimentare, conform căreia consumatorii vor avea acces la prețuri reduse pentru alimente înainte de expirarea acestora, iar procedura de donații de alimente către organizațiile neguvernamentale va fi simplificată.
Actul normativ promulgat de președinte, vizează modificarea și completarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, republicată, cu modificările ulterioare.
Potrivit afirmațiilor deputatei Diana Buzoianu, una dintre inițiatoarele proiectului, în România se pierd anual 2,55 milioane de tone de alimente care ar putea fi redistribuite către persoanele nevoiașe. Buzoianu a adăugat că lupta împotriva risipei alimentare transformă alimentele care ar fi fost aruncate în resurse valoroase și că această lege a fost elaborată de un grup de lucru transpartinic, cu scopul de a fi pusă în aplicare în beneficiul tuturor.
Noua lege aduce cu sine următoarele măsuri:
- Simplificarea procedurii de donație pentru organizațiile neguvernamentale, care vor putea primi alimente atunci când acestea nu au un grad mare de perisabilitate;
- Instituirea unei platforme naționale de raportare a datelor privind risipa alimentară de la operatori, creată şi gestionată de către Ministerul Agriculturii;
- De asemenea, conform legii, magazinele, restaurantele, cantinele și alte autorități vor trebui să aplice cel puțin două măsuri pentru reducerea risipei alimentare, înainte de a arunca alimentele la gunoi.
Printre măsurile care pot fi implementate de operatorii economici sau autorităţi se numără: reducerea prețului la alimente înainte de data expirării, donarea alimentelor, folosirea acestora pentru hrănirea animalelor sau pentru compost.
Această lege va aduce beneficii semnificative în lupta împotriva risipei alimentare în România și va contribui la atingerea obiectivelor internaționale privind reducerea acesteia până în anul 2030.
Vezi aici Legea 49/2024
Vezi aici Legea 217/2016
Vezi aici alte articole despre risipa alimentara