De dată relativ recentă în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 276/02.04.2020 a fost publicată Decizia CCR nr. 579/01.10.2019 și menţionăm faptul că, potrivit art.147 alin.4 din Constituţie, de la data publicării (în cazul de față de la data de 02.04.2020) decizia CCR este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.
Menționăm faptul că, prin decizia mai sus-amintită, CCR, cu unanimitate de voturi, a respins excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 28 alin. (10) și ale art. 122 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Care este conținutul textelor legale menționat de CCR în Decizia nr. 579/01.10.2019?
Art. 28 alin. (10) din Legea nr. 223/2015:„Alegerea perioadei care se ia în considerare la stabilirea bazei de calcul al pensiei militare de stat se poate face o singură dată.”
Art. 122 din Legea nr. 223/2015: „Militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, precum și urmașii acestora, care la data deschiderii dreptului de pensie, de către casa de pensii sectorială competentă, îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, cât și cele prevăzute la data de 1 ianuarie 2016 de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, pot opta în termen de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru modul de calcul prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.”
Cum și-a motivat autorul -în esență- excepţia de neconstituţionalitate ?
În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii și ale art. 31 alin. (2) privind dreptul la informație.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia a susținut, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, întrucât ele deschid clar calea unei diferențe de tratament între cei pensionați anterior intrării în vigoare a legii Legii nr. 223/2015 și cei care s-au pensionat sau se pensionează după intrarea în vigoare a acesteia, din cauza faptului că cei din a doua categorie pot alege și prevederile Legii nr. 263/2010 pentru a fi pensionați, iar cei din prima categorie care au deja punctajele calculate pe baza Legii nr. 119/2010, nu au posibilitatea să aleagă între dispozițiile celor două legi, cu toate că legea din 2010 i-ar avantaja pe mulți dintre ei.
De asemenea, din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese faptul că autorul excepției de neconstituționalitate a fost nemulțumit de dispozițiile de lege criticate, care prevăd că alegerea perioadei care se ia în considerare la stabilirea bazei de calcul al pensiei militare de stat se poate face o singură dată.
Cum a motivat CCR -în esență- decizia sa?
Examinând excepția de neconstituționalitate, CCR a constatat că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare. Astfel, CCR s-a mai pronunțat asupra prevederilor art. 28 alin. (10) din Legea nr. 223/2015 prin Decizia nr. 244/16.04.2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610/24.07.2019, paragrafele 15 și 16, prin raportare la critici similare, respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. CCR a reținut că art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 instituie pentru militari/polițiști/ funcționari publici cu statut special o normă de favoare în raport cu alte categorii de pensionari în ceea ce privește stabilirea pensiei, anume aceea de a-și putea alege perioada de 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate în raport cu care se calculează media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază, medie ce reprezintă baza de calcul a pensiei. Potrivit textului de lege criticat, dreptul de opțiune se poate exercita o singură dată.
CCR, având în vedere că dreptul de opțiune în vederea stabilirii bazei de calcul al pensiei are la bază o normă de favoare, a considerat că legiuitorul este liber să stabilească condițiile exercitării acestui drept, impunând unele limite, așa cum este și cea prevăzută de art. 28 alin. (10) din Legea nr. 223/2015.
Referitor la prevederile art. 122 din Legea nr. 223/2015, CCR s-a pronunțat prin Decizia nr. 784/ 29.11.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349/07.05.2019, paragraful 99, constatând că sunt constituționale. Astfel, în ceea ce privește presupusul caracter discriminatoriu al modificărilor aduse dispozițiilor art. 122 din Legea nr. 223/2015, CCR a reținut că, în realitate, aceste norme sunt favorabile destinatarilor acesteia, întrucât instituie un drept de opțiune ca pensia să fie calculată potrivit dispozițiilor Legii nr. 263/2010, neputând avea semnificația unei discriminări.
Așadar, faptul că legea prevede caracterul definitiv al unei asemenea opțiuni fără a prevedea posibilitatea persoanei în cauză de a se răzgândi în privința opțiunii realizate nu reprezintă vreun viciu de neconstituționalitate. Prevederile legale criticate sunt aplicabile tuturor celor aflați în aceeași situație juridică și reprezentă o opțiune și o preocupare a legiuitorului în vederea asigurării respectării securității raporturilor juridice.
În legătură cu invocarea unor aspecte de neconstituționalitate prin raportare la principiul tempus regit actum, CCR a reținut în mod constant că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului menționat nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și discriminări. În acest sens sunt Deciziile nr. 20/02.02.2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72/18.02.2000, nr. 820/09.11.2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39/18.01.2007, nr. 1.541/25.11.2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30/13.01.2011 și nr. 1062/11.12.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56/24.01.2013, prin care CCR a statuat că respectarea egalității în drepturi, precum și a obligației de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate. Deci, CCR nu poate efectua un control de constituționalitate prin raportare la un regim juridic existent înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate.
În ceea ce privește dreptul la informare corectă, CCR a constatat că dispozițiile legale criticate nu încalcă în niciun fel prevederile art. 31 din Constituție. De altfel, orice persoană interesată are posibilitatea să obțină informațiile necesare, în primul rând prin lecturarea dispozițiilor legale care sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar apoi, prin solicitări scrise adresate organelor administrative competente.
În aceste condiții, CCR a constatat că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii și ale art. 31 alin. (2) privind dreptul la informație.
