LEGEA GRAŢIERII: Grațiere integrală pentru pedepsele de până la 3 ani şi parţială pentru cele de până la 10 ani

Senatorii din comisia Juridică au adoptat mai multe modificări la proiectul legislativ privind grațierea, inițiat de fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, actual parlamentar. Vechiul proiect prevedea ca pedepsele de până la 5 ani să poată fi încadrate la grațiere, dacă nu fac parte din anumite categorii.

Schimbările votate de Senat prevăd ca pedepsele de până la trei ani să fie grațiate în întregime, indiferent de categoria de infracțiuni din care fac parte, de corupție sau altele.

De asemenea, s-a stabilit ca pedepsele de până la zece ani să poată fi grațiate parțial, cu 3 ani.

Prezent la ședința Comisiei Juridice, actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader a susținut vechea variantă a proiectului de grațiere, cu pedepse de până la 5 ani.

O altă modificare adoptată se referă la pedepsele persoanelor de peste 60 ani, care se vor înjumătăți, iar cele ale persoanelor de peste 70 de ani vor fi grațiate complet.

Referitor la infracțiunile exceptate de la grațiere, nu s-a ajuns deocamdată la o concluzie, discuțiile fiind amânate pentru ședința de săptămâna viitoare, când va fi finalizat și raportul Comisiei cu privire la acest proiect.

Singura condiționare pentru grațiere va fi cea a achitării prejudiciului, dar nu în termen de 1 an, așa cum era stipulat inițial în proiect, ci într-un termen de 2 ani.

Art. 1.

„(1) Pedepsele cu închisoarea, stabilite prin hotărâri definitive, se grațiază după cum urmează:

a. în întregime, pedepsele de până la trei ani, inclusiv;

b. în parte, cu trei ani, pedepsele cu închisoarea aplicate de instanțele de judecată, mai mari de trei ani dar care nu depășesc zece ani.

(2) Nu se grațiaza pedepsele cu închisoarea a căror executare a fost suspendată condiționat sau sub supraveghere, potrivit legii.”

Totodată, s-a votat și modificarea alin. (1) al art. 2, referitor la femeile însărcinate, la persoanele care au în întreținere minori sub 14 ani sau cu handicap și pentru cei peste 60 de ani, respectiv peste 70 ani:

Art 2.

„(1) Se grațiază în parte cu 1/2 pedepsele cu închisoarea de la 6 la 10 aplicate femeilor însărcinate și persoanelor care au în întreținere minori cu vârsta de până la 14 ani, precum și copii încadrați în grad de handicap accentuat sau grav, potrivit legii.” 

Senatorul Traian Băsescu a criticat acest amendament, spunând că se face un viciu de constituționalitate: “Dumneavoastră faceți copii de corupți și copii de necorupți” a spus Băsescu.

Art. 3. (referitor la școlile de reeducare minori)

„Se grațiază măsurile educative privative de libertate de până la 5 ani.”

Art. 4. (referitor la recuperarea prejudiciului)

 „(1) Grațierea este condiționată de achitarea în termen de 2 ani de la data aplicarii actului de grațiere a obligațiilor civile și cheltuielilor judiciare la care persoana a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă.

(2) Nerespectarea cu rea credință a condiției prevăzute de alin. (1) atrage revocarea grațierii, pedeapsa stabilită sau restul rămas neexecutat urmând să se execute în regim de detenție. „

La ședința comisiei au participat și reprezentanți ai CSM, Parchetului General, Uniunii Barourilor, care au colaborat cu senatorii juriști pe fiecare articol.

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu