Președintele Klaus Iohannis a semnat joi, 5 noiembrie, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii asistenței sociale nr. 292/2011 (PL-x 175/29.04.2020), anunţă Administraţia Prezidenţială. 

Actul normativ prevede acordarea unui pachet minimal de servicii sociale fiecărui copil şi familiei acestuia, pachet ce include servicii de bază şi de informare în domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei sociale.

Astfel, potrivit legii 231/2020 “şe instituie pachetul minimal de servicii sociale pentru copil şi familie, în sarcina autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, universal şi obligatoriu, în scopul asigurării dreptului fiecărui copil la supravieţuire, dezvoltare, protecţie, precum şi la combaterea sărăciei. Pachetul minimal de servicii include servicii de bază şi de informare în domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei sociale precum: identificarea situaţiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială, evaluarea acestora, furnizarea de informaţii, consiliere, însoţire, asistenţă şi monitorizare. Pachetul minimal de servicii se acordă în cadrul unui program naţional”.

Finanţarea pachetului minimal de servicii se face din bugetul de stat, prin transferuri către bugetele locale în baza solicitărilor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi din fonduri europene nerambursabile sau Granturile Spaţiului Economic European (SEE) şi Norvegiene, potrivit legii, se arată în textul actului normativ.

Pachetul minimal de servicii se acordă de către o echipă mixtă, multidisciplinară, formată la nivelul unităţii administrativ-teritoriale din: un asistent social/lucrător social, un asistent medical comunitar şi un consilier şcolar.

În funcţie de nevoile persoanelor din comunitate, potrivit legii, acestei echipe se pit alătura şi mediatori şcolari şi mediatori sanitari. Membrii echipei mixte prevăzute, cu excepţia consilierului şcolar, îşi desfăşoară activitatea, în proporţie de cel puţin 66% din timpul de lucru pe teren, inclusiv la domiciliul beneficiarilor, în vederea asigurării accesului acestora la serviciile publice sociale, de educaţie şi de sănătate.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here