15 Noiembrie, 2019

Lege specială pentru zile libere date părinților atunci când sunt închise școlile

Propunerea legislativă prevede acordarea unor zile libere părinților, atunci când unitățile de învățământ se închid, ca urmare a unor fenomene meteo nefavorabile, sau din cauza unor situații extreme decretate de autorități.

Conform noului act normativ, inițiat la Senat, se acordă doar unuia dintre părinți dreptul de a sta acasă cu copilul, dacă acesta are până în 12 ani sau dacă este încadrat în categoria celor cu dizabilități. În cazurile de familii monoparentale, dreptul se acordă părintelui care este tutorele legal al copilului.

Parlamentarii care au semnat proiectul de lege susțin că părinții au probleme la locurile de muncă atunci când se confruntă, de la o zi la alta, cu o astfel de situație, în care află că școala va fi închisă temporar.

Lege privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ

Art. 1

(1) Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.

Zilele libere se acordă pe baza unei declarații pe propria răspundere, semnată de către ambii părinți, respectiv tutorele la familiile monoparentale. Declarația va fi depusă la angajator, indemnizația pentru fiecare zi fiind plătită din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli, în sumă egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare.

Art. 2

(4) În cazul în care în urma unor verificări se constată că ambii părinți au solicitat simultan zile libere, va fi anulată definitiv posibilitatea ulterioară de a mai beneficia de prevederile prezentei legi.

Dacă va fi adoptată și ulterior în Camera Deputaților, forul decizional, și va intra apoi în vigoare, noua lege se va aplica atât angajaților de la stat, cât și celor de la firmele private.


comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu