21 Iulie, 2019

Lege nouă în Parlament pentru veterani, invalizi și militari răniți

Drepturile militarilor și veteranilor participanți la acțiuni militare din țară și străinătate au fost revizuite și îmbunătățite într-o nouă lege care își propune să pună la punct toate detaliile legate de aceste activități.

Practic, noua lege va înlocui OUG nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat, ordonanță care va fi abrogate în momentul în care noul act normative ar fi aprobat în Parlament și promulgat de președintele țării.

 Inițiatorii susțin că în primul rând este necesară despărțirea celor două categorii la care se referă legea actuală, participant la acțiuni militare pe teritoriul național și participant la acțiuni militare în afara teritoriului național. Astfel, noua lege va fi pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat. Prezentul act  normativ se referă însă și la drepturile familiei militarilor care au fost n misiuni de război în străinătate, chiar dacă acesta a fost participant-devenit veteran, rănit sau și-a pierdut viața.

Art. 4 – Personalul active, în rezervă sau în retragere care a participat, începând cu anul 1990, cel puțin 120 de zile, neîntrerupt sau cumulative, la acțiuni militare așa cum sunt prevăzute la art. 2, i se conferă titlul de veteran.

Răniților și invalizilor, precum și celor cărora li se conferă titlul de veteran prin ordin al ministrului Apărării, pentru merite deosebite, li se atribuie calitatea de veteran fără calculul celor 120 de zile de participant la misiuni.

Drepturile personalului invalid și răniți, participanți la acțiuni militare în afara țării, sunt:

-          Tratament în țară sau în străinătate

-          Asistență psihologică gratuită, în țară sau în străinătate

-          Tratament de recuperare gratuit

-          Asistență pentru reconversie profesională sau reintegrare în muncă

-          Orteze/proteze/produse medicale/dispozitive gratuite, precum și repararea/înlocuirea acestora la nevoie

-          Dreptul de a purta uniformă după trecerea în rezervă sau în retragere

-          Scutirea de la plata taxelor lunare de radio și tv

-          Decontarea abonamentului de telefonie fixă sau  mobilă în limita a 75 lei lunar

-          Decontarea a 12 călătorii interne – rutiere, ferate, aeriene, fluviale, la alegere

-          Decontarea abonamentului lunar de transport în comun suprafață sau subteran

-          Cazare gratuită pentru el și familie în centre de refacere a sănătății, sanatorii, cluburi din administrația instituțiilor din care fac parte

-          Locuri de înhumare gratuite

-          Scutirea de la plata impozitelor și taxelor locale anuale pentru veteran și soția acestuia.

Beneficiarii acestor drepturi pot opta pentru plata unei compensații financiare anuale, neimpozabilă, egală cu câștigul salarial mediu brut.

Art. 10 – Personalul invalid care în urma participării la acțiuni militare a fost încadrat în grad de invaliditate beneficiază și de acordarea unei indemnizații de invaliditate, astfel:

Pentru gradul I – două câștiguri salariale medii brute

Pentru gradul II – 1,5 câștiguri salariale medii brute

Pentru gradul II – 1 câștig salarial mediu brut.

De asemenea, cei încadrați în gradul I și II de invaliditate beneficiază și de indemnizație lunară de însoțitor, egală cu un câștig salarial mediu brut.

Răniții, angajații care au suferit vătămări corporale sau au avut afecțiuni fizice sau psihice în urma acțiunilor militare, beneficiază de o indemnizație lunară egală cu două câștiguri salariale medii brute.

Copiii și soțiile militarilor și civililor invalizi au prioritate la înscrierea în creșele și grădinițele de stat, beneficiază de transferarea sau înscrierea la școlile/instituțiile de învățământ militare, preuniversitare sau universitare, primesc bursă lunară până la 26 de ani, pot fi încadrați în unitățile MApN dacă îndeplinesc condițiile, sau în posturile de personal contractual.

Soția personalului cu grad I și II de invaliditate, încadrată în funcții militare conform legii, beneficiază de pensie de serviciu dacă iese la pensie la limita de vârstă și are o vechime de 25 de ani.

Noua lege va fi dezbătută mai întâi la Senat, apoi în Camera Deputaților, care este forul decizional.

Ai nevoie de OUG nr. 82/2006? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Comentarii

  • Răspunde
    Cristian George
    februarie 9 2019

    Care sunt pasii de urmat pentru a avea carnetul de veteran? Unde trebuie sa ma duc si ce trebuie sa fac?

    • Răspunde
      George
      aprilie 12 2019

      Exista doua variante:
      1 – Cadru militar in activitate. El/ea se prezinta la Rersurse umane pentru intocmirea actelor necesare.
      2 – Cadru militar in rezerva. El/ea se prezinta la CMZ unde are memoriul si completeaza actele necesare.
      Succes

Scrie un comentariu