Interpretarea sintagmei „sub influența substanțelor psihoactive” în contextul infracțiunii de conducere a unui vehicul, reglementată de art. 336 alin. (2) din Codul Penal, prin analiza unei hotărâri prealabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Sesizată de Curtea de Apel Brașov – Secția penală în Dosarul nr. 2.769/338/2022, respectiv Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori în Dosarul nr. 2.889/219/2022,  pentru a se pronunța printr-o hotărâre prealabilă cu privire la interpretarea sintagmei ”sub influenta unor substanțe psihoactive” prevăzută la alin. 2 al art. 336 din Codul penal, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că  pentru realizarea condiției esențiale atașată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive, este necesar să se constate: - atât prezența în probele biologice a substanței psihoactive, - cât și aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei. O soluție temeinic justificată Din analiza considerentelor Deciziei nr. 25 din 27 ianuarie 2025,  reiese că soluția la care a ajuns Înalta Curte de Casație și Justiție din România este una temeinic justificată și care la are la bază consensul științific și medico-legal la nivel internațional cu privire la definirea stării de influență a substanțelor psihoactive. De asemenea, Înalta Curte a mai arătat că în același sens sunt și deciziile altor instanțe supreme din Uniunea Europeană, cum ar fi cele ale Curții de Casație Italiană, și ale Tribunalul Suprem din Spania. Prezența substanțelor psihoactive în probele biologice - prezumție absolută sau prezumție relativă? Legislația penală română nu definește în mod explicit ce înseamnă „sub influența substanțelor psihoactive”. Spre deosebire de infracțiunea de conducere sub influența alcoolului (pentru care există un prag de concentrație stabilit de lege), în cazul substanțelor psihoactive nu există o limită minimă a concentrației care să impună răspunderea penală. Astfel, Înalta Curte a fost chemată să stabilească dacă simpla prezență a substanțelor psihoactive în organism constituie o prezumție absolută a afectării capacității de a conduce sau dacă această prezumție este relativă care poate fi combătută cu probe științifice. Puncte de vedere și opinii divergente Înainte de a se pronunța asupra acestei chestiuni Înalta Curte a analizat jurisprudența instanțelor, punctul de vedere Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., opiniile specialiștilor celor mai importante facultăți de drept din țară, punctul de vedere al Institutului Națională de Medicină Legală. Punctele de vedere și opiniile exprimate au fost divergente. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Universitatea din București – Facultatea de Drept au concluzionat, în esență că, prezența substanțelor psihoactive în organism constituie o prezumție absolută privind influențarea capacității de a conduce un vehicul pe drumurile publice. Facultățile de drept ale Universității Babeș-Bolyai, ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și ale Academiei de Studii Economice au opinat în sensul că, prezumția legală instituită de legiuitor prin dispozițiile art. 336 alin. (2) din Codul penal, este una relativă, care poate fi combătută prin mijloace de probă științifice. Universitatea din Oradea – Facultatea de Drept, a formulat o opinie interesantă , apreciind că prezența substanțelor psihoactive în sângele sau urina făptuitorului nu este de natură de a institui o prezumție absolută care ar atrage o dispensă de probă pentru procuror, dar nici o prezumție relativă care ar conduce la inversarea sarcinii probei, în sensul că odată constatată prezența acestor substanțe în probele biologice recoltate se instituie în sarcina inculpatului obligația de a dovedi că nu se afla sub influența acestora, iar nu a procurorului. Punctul de vedere al Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” a abordat problema dintr-o perspectivă științifică, subliniind că prezența în probele biologice a substanței psihoactive ori a metaboliților ei activi nu este suficientă pentru a prezuma în mod absolut influențarea și afectarea capacității de a conduce. Definirea stării de influență Specialiștii din cadrul INML au arătat că starea de a fi sub influența acțiunii unor substanțe psihoactive este aceea în care substanțele respective, o dată pătrunse în corp, acționează asupra structurilor sistemului nervos central, determinând afectarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuromotorii de natură să influențeze abilitățile acesteia de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, generând riscuri pentru sine și pentru alții și punând în pericol viața ori sănătatea. Cât timp la nivelul creierului se exercită efectele psihoactive cu afectarea funcțiilor psihice, senzoriale și neuromotorii, persoana se află în starea de a fi sub influenta substanțelor psihoactive, stare care depinde direct de prezența substanței și a metaboliților săi activi în sângele care irigă creierul și structurile nervoase. Constatarea prezenței stării de influență a substanțelor psihoactive Cât timp substanța activă se află în sânge se află totodată și în creier, determinând direct starea de a fi sub influență, respectiv aceea în care sunt influențate funcțiile psihice, senzoriale și neuromotorii ale persoanei. Pe timpul cât substanța activă nu se mai află în sânge, dar în sânge se află metaboliții săi activi într-o concentrație egală sau mai mare cu limita cut-off, este determinată starea de a fi sub influență, respectiv starea în care sunt influențate funcțiile psihice, senzoriale și neuromotorii ale persoanei. Prezența metaboliților activi fără a fi sub influența substanțelor psihoactive Pe timpul cât substanța activă nu se mai află în sânge, dar în sânge se află metaboliții activi ai substanței într-o concentrație inferioară limitei cut-off, se apreciază că persoana respectivă nu se mai afla în starea de a fi sub influența substanțelor psihoactive, aspect care întrunește un consens științific și medico-legal, european și internațional (EMCDDA, European Monitoring Centre for Drugs and Drugs Addiction). Limita cut-off Limita cut-off este o limită acceptată farmacocinetic toxicologic și medico-legal, stabilită prin studii apreciate la nivel european și internațional, în care substanța psihoactivă se află în respirație, urină, salivă și sânge într-o concentrație care indică un risc de siguranță pentru sine și ceilalți. Pe timpul cât substanța activă și metaboliții săi nu se mai află în sânge, dar substanța încă se mai află în corpul acelei persoane prin metaboliți activi și/sau inactivi în diferite căi de eliminare (urină, fir de păr), se apreciază într-un consens științific și medico-legal că persoana respectivă nu se mai afla în starea de a fi sub influența substanțelor psihoactive și medico-legal, întrucât în creier, unde se exercită efectele psihoactive, nu se mai află substanța. Concluziile Înaltei Curții Valoarea socială protejată prin infracțiunea prevăzută la art. 336 alin. (2) din Codul penal o reprezintă siguranța participanților la traficul rutier, iar lezarea acestei valori poate fi afirmată doar dacă la momentul conducerii vehiculului se poate constata o stare de pericol abstract pentru siguranța circulației pe drumurile publice. Or, în situația în care substanțele psihoactive identificate nu mai sunt apte să producă vreun efect asupra comportamentului conducătorului auto, nu se poate vorbi de o stare de pericol pentru relații sociale protejate de norma de incriminare. Interpretarea că și în aceste cazuri sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii analizate ar însemna că ceea ce determină reținerea faptei este consumul anterior de substanțe psihoactive (care, de altfel nici nu este incriminat, art. 4 din Legea nr. 143/2000 sancționând exclusiv deținerea în vederea consumului), și nu lezarea valorii sociale protejate prin art. 336 alin. (2) din Codul penal. Pe de altă parte, a susține că starea de pericol pentru siguranța traficului rutier subzistă până la eliminarea completă a substanței psihoactive și a metaboliților acesteia din organism, cu motivarea că simpla prezență a acesteia este susceptibilă a afecta funcțiile cognitive, în condițiile în care cercetările de specialitate demonstrează contrariul, ar însemna înlăturarea de către organul judiciar a unor concluzii științifice medico-legale unanim acceptate la nivel internațional, în lipsa oricăror argumente care să le infirme sau măcar să pună la îndoială exactitatea lor. Înalta Curte a analizat și jurisprudența din alte sisteme de drept europene, care a  demonstrat că aceste studii științifice medico-legale referitoare la durata limitată în timp a efectelor substanțelor psihoactive în organism sunt recunoscute, fiind subliniată necesitatea de a se dovedi că, la momentul săvârșirii faptei, acestea mai produceau efectele specifice consumului lor. Astfel, s-a reținut că: „...urmele substanțelor psihoactive rămân în organism mai mult timp, astfel că examenul tehnic ar putea determina un rezultat pozitiv în cazul unui subiect care a consumat substanțe psihoactive cu zile înainte de momentul relevant, dar care nu se regăsește la momentul conducerii într-o stare de alterare psiho-fizică” (Curtea de Casație Italiană, Secția IV Penală, Sentința penală nr. 16.059 din 13 februarie-11 aprilie 2014, www.altalex.com); „spre deosebire de alcool, s-a constat științific că drogurile rămân în organism și după ce efectele psihoactive au dispărut. Ca atare, simpla detectare a unor substanțe psihoactive în organism probează un consum anterior, dar nu reprezintă o probă suficientă pentru constatarea caracterului actual al efectelor specifice lor” (Tribunalul Suprem din Spania, Secția II penală, Sentința penală nr. 610 din 11 iulie 2023, www.diariolaley.laleynext.es). Necesitatea stabilirii unor limite ale concentraţiilor de către legiuitor Chiar dacă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este justificată temeinic și reflectă un consens științific solid, legislația română necesită completări pentru a asigura o aplicare clară și unitară a normelor referitoare la conducerea sub influența substanțelor psihoactive. De lege ferenda, ar fi oportună impunerea unor limite precise ale concentrațiilor substanțelor psihoactive în sânge. De asemenea,  ar fi necesară şi implementarea unor teste standardizate de evaluare a capacității de a conduce, astfel cum există în UK sau în SUA( Field Impairment Test (FIT) în UK respectiv Standardized Field Sobriety Tests (SFSTs) în SUA). În Germania, de exemplu, conform § 24a Legea circulației rutiere (StVG), săvârșește o contravenție (Ordnungswidrigkeit) persoana care, intenționat sau din neglijență, conduce un vehicul pe drumurile publice având o concentrație de cel puțin 3,5 ng/ml de tetrahidrocannabinol (THC) în serul sanguin. Pentru șoferii sub 21 de ani și cei începători (în perioada de probă), prevederile sunt mai stricte pentru că nu există o limită specifică de concentrație de alcool sau THC, de la care fapta să fie considerată contravenție. „§ 24a (...)(1a) Săvârșește o contravenție persoana care, intenționat sau din neglijență, conduce un vehicul pe drumurile publice având o concentrație de cel puțin 3,5 ng/ml de tetrahidrocannabinol (THC) în serul sanguin. (2) Săvârșește o contravenție persoana care, intenționat sau din neglijență, conduce un vehicul pe drumurile publice sub efectul unei substanțe stupefiante menționate în anexa la această prevedere legală. Se consideră că există o astfel de influență atunci când o substanță menționată în anexă este detectată în serul sanguin.”  Dacă șoferul conduce, cu toate că nu este în stare să conducă în siguranță din cauza unor substanțe intoxicante şi punând astfel în pericol siguranța traficului sau a altor persoane, poate fi acuzat de punerea în pericol a traficului rutier (§ 315c StGB), riscând până la 5 ani de închisoare. De asemenea, dacă este vizibil incapabil să conducă din cauza drogurilor, fapta poate fi considerată infracțiune (§ 316 StGB) și se pedepsește cu până la 1 an de închisoare. În caz de accident cu victime, pedeapsa poate ajunge la 5 ani de închisoare (§ 222StGB, § 229 StGB). În Franța, Codul Rutier (Code de la route) prevede la Articolul L235-1 că este interzisă conducerea unui vehicul după consumul de substanțe sau plante clasificate ca stupefiante. Spre deosebire de Germania, Franța aplică o politică de toleranță zero, ceea ce înseamnă că simpla prezență a stupefiantelor în organism (dintr-o analiză de sânge sau salivă) este suficientă pentru a atrage sancțiuni penale. Pedeapsa poate include închisoare de până la doi ani, amendă de până la 4.500 de euro și suspendarea permisului de conducere. Dacă se constată că persoana a consumat şi substanțe alcoolice caracterizate printr-o concentrație de alcool în sânge sau în aerul expirat egală sau mai mare decât nivelurile fixate de legea franceză, pedepsele se majorează la trei ani de închisoare și 9.000 de euro amendă. În Regatul Unit, Legea privind traficul rutier din 1988 (Road Traffic Act 1988), la Secțiunea 5A, interzice conducerea sub influența anumitor droguri. Este ilegal să conduci dacă nu ești în stare să faci asta din cauza consumului de droguri legale sau ilegale ori dacă în sânge există anumite niveluri de droguri ilegale (chiar dacă acestea nu au afectat capacitatea de conducere). Poliţia te poate pune să parcurgi un test standardizat FIT şi dacă consideră că nu eşti în stare să conduci din cauza consumului de droguri, vei fi arestat și va trebui să faci un test de sânge sau de urină la o secție de poliție. Există limite legale stabilite pentru diverse substanțe, iar depășirea acestor limite constituie infracțiune. De exemplu, limita pentru THC este de 2 µg/L în sânge. Pentru mai multe detalii a se consulta Decizia ÎCCJ nr. 25 din 27 ianuarie 2025.

Vezi aici alte articole despre circulaţie