Administraţia Prezidenţială anunţă într-un comunicat de presă că Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea bugetului de stat pe anul 2021 dar şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
„Investiţiile, reformele şi creşterea economică sunt pilonii pe care este construit bugetul pentru 2021, astfel încât să fie respectate totodată principiile responsabilităţii fiscal-bugetare şi al sustenabilităţii finanţelor publice. Ţinta de deficit bugetar, de 7,16% din PIB, indică un efort considerabil de consolidare bugetară, care nu împovărează cetăţeanul prin noi taxe şi impozite. Astfel se creează premisele unei creşteri economico-sociale echilibrate şi sustenabile. Bugetul pe anul 2021, axat preponderent pe investiţii şi pe accesarea fondurilor europene, va permite dezvoltarea României în sectoare esenţiale, prea adesea ignorate în trecut. Sunt alocate sume semnificative pentru investiţii în infrastructura de transport, spitale şi şcoli, dar şi pentru continuarea eforturilor de gestionare a campaniei de vaccinare, precum şi a riscurilor asociate crizei sanitare şi economice provocate de pandemia de COVID-19. Investiţiile majore asigură susţinerea mediului de afaceri, noi oportunităţi de dezvoltare şi crearea de locuri de muncă mai bine plătite”, arată sursa citată.
Creşterea ponderii în PIB a veniturilor din fonduri europene echivalează, susţine Administraţia Prezidenţială, cu un „angajament ferm al Guvernului de a beneficia pe deplin de investiţiile din fondurile europene şi de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”.
„Totodată, obiectivul de eficientizare a cheltuirii banului public nu se poate realiza, pe termen mediu, fără o amplă reformă a cadrului fiscal-bugetar şi a sistemului de administrare fiscală. Doar prin reforme autentice, care să genereze transparenţă şi eficienţă în sistemul administrativ, veniturile la bugetul de stat vor înregistra creşteri sustenabile, de care România are nevoie în anii următori”, mai susţine Administraţia Prezidenţială.
Conform legii, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 173,700 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 326,407 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 261,050 miliarde lei credite bugetare, cu un deficit de 87,349 miliarde lei, scrie Agerpres.
La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei.
Actul normativ este configurat pe un cadru economic cu o creştere de 4,31% prevăzută pentru anul 2021.
Conform legii bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetul aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 90,08 miliarde lei lei, şi identic la cheltuieli, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare.
Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 283,325 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 140,395 milioane lei, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 142,93 milioane lei.
La elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2021 s-au avut în vedere următoarele: valoarea punctului de pensie de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% la 1 septembrie 2020; creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2021 la 5.380 lei, faţă de 5.150 lei estimat pentru anul 2020 şi 4.853 lei realizat în anul 2019; creşterea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 310.000 persoane, de la 305.000 persoane la finele anului 2020, şi creşterea ratei şomajului înregistrat, ajungându-se astfel la finele anului 2021 la 3,6% faţă de 3,5% la finele anului 2020, se menţionează în nota de fundamentare a actului normativ.
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.
Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2020
• 5.163 lei – în perioada 1 ianuarie – 8 ianuarie 2020 (conform Legii nr. 47/2019);
• 5.429 lei – începând cu data de 9 ianuarie 2020 (conform Legii nr. 6/2020).
Pentru anul 2021 creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2021 la 5.380 lei, faţă de 5.150 estimat pentru anul 2020
Ceva nu se leaga 5429 cu 5150. Pentru determinarea punctajului anual pentru 2020 la recalcularea pensiei pentru contributie suplimentara s-a folosit valoarea 5429 nu 5150.
As dori un raspuns.
Multunesc !